Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - FCSB 1-1

„S-a văzut urât, îmi era rușine!” » Florinel Coman a surprins total la interviu: „Îmi promit mie asta”

Florinel Coman

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 10 decembrie 2023

Florinel Coman (25 de ani) a refuzat să comenteze cea mai controversată fază din CFR Cluj - FCSB 1-1, golul care i-a fost anulat în partea secundă, și s-a scuzat față de arbitrul de la precedentul meci, Marcel Bîrsan, pe care l-a înjurat birjărește # Totodată, promite că nu va mai fi protagonistul unor astfel de episoade. 

Florinel Coman a pasat decisiv la golul lui Darius Olaru, apoi a înscris de la mare distanță, însă reușita i-a fost anulată la 3 minute distanță, pentru un presupus fault comis de Valentin Crețu în faza de construcție. 

La final, Coman a fost întrebat despre acea fază. A refuzat să o comenteze, deși în timpul meciului părea consternat de decizie. Pe deasupra, a ținut să-și prezinte scuzele pentru că l-a înjurat pe arbitrul de la meciul cu Oțelul din etapa trecută, Marcel Bîrsan, și a promis că nu va mai fi protagonistul unor astfel de momente. 

Florinel Coman, după CFR Cluj - FCSB: „Îmi prezint public scuzele”


„A fost un meci foarte frumos, bun, cu intensitate bună, așa l-am simțit din teren. Am luat acel gol pe o greșeală, dar se întâmplă la oricine, nu este niciun fel de problemă. Am marcat un gol dintr-o combinație foarte bună și cam ăsta a fost meciul. Nu au fost nervi meciul ăsta, totul a fost super, super.

S-a anulat golul, nu știu ce a fost, dar nu am ce să spun. Nu știu dacă este discutabil. Voiam să spun că-mi cer scuze pentru ce am făcut meciul trecut, îmi pare rău față de domnul Bîrsan, îmi prezint public scuzele și îmi promit mie că nu voi mai face niciodată așa ceva. S-a văzut urât, m-am uitat după și îmi era rușine uitându-mă la imaginile pe care le-au difuzat unii.

Îmi pare rău și o spun cu sinceritate 100%. O să mă vedeți doar cum am fost în acest meci, adică nu voi mai comenta nimic, nimic, chiar dacă mi se va părea mine că a fost fault sau...”, a spus Coman în prima fază, la DigiSport.

„Am prins un șut foarte bun, dar din păcate, nu a fost gol. Plecăm doar cu un egal deși am venit montați pentru a câștiga. Știam că întâlnim o echipă foarte bună, felicit CFR-ul pentru un meci super, nu i-am văzut de mult să joace așa.


În ultimele două meciuri trebuie să intrăm montați și să câștigăm. Nu contează cum, nu ne mai interesează jocul, doar să luăm cele 6 puncte”, a completat șeptarul de la FCSB. 

VIDEO cu faza golului anulat lui Florinel Coman

Tot despre CFR Cluj - FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.