Adolescentul american Ilia Malinin a făcut istorie la Grand Prix Final de la Beijing, devenind primul patinator care izbutește să aterizeze în competiție toate săriturile cvadruple
Victoria în Grand Prix Final a adus și o bucurie adițională pentru Ilia Malinin, medaliatul cu bronz mondial anul acesta, la Saitama (Japonia). Tot în Asia a atins performanța, o premieră pentru patinajul artistic: aceea de a ateriza în concurs toate cele șase sărituri cvadruple.
Ultima, cea care îi lipsea, cvadruplul loop, s-a rotunjit în programul liber, pe care îl începuse însă șovăitor, cu o căzătură la cvadruplul Axel. Îl reușise însă în programul scurt.
Până sâmbătă, 9 decembrie, niciun patinator nu aterizase corect în carieră cele 6 cvadruple – toe loop, Salchow, flip, Lutz, Axel și loop – în cadrul unor competiții oficiale.
„A fost întâia dată când am încercat așa ceva într-o întrecere”, le-a spus Malinin reporterilor aflați la fața locului, citat de Reuters. „În urmă cu două săptămâni, cvadruplul meu loop nu era bun deloc. Sunt bucuros că l-am așezat cum trebuie acum, sub presiune”, a precizat el.
Ilia Malinin, din familie de patinatori
Ilia Malinin, născut în orașul Fairfax, statul Virginia, este fiul foștilor patinatori Tatiana Malinina și Roman Skorniakov, născuți în Rusia, dar care au început să reprezinte Uzbekistanul la mijlocul anilor 1990.
Este campion mondial la juniori în 2022, la Tallin, și medaliat cu bronz la Grand Prix Final de anul trecut, de la Torino. La Beijing s-a impus cu un total de 314,66 puncte, fiind urmat de japonezul Shoma Uno, 297,34 puncte.
{{text}}