România a fost eliminată matematic de la Campionatul Mondial de handbal feminin, iar de la ora 19:00 are ultimul meci din grupele principale, cu Polonia, liveTEXT pe GSP.ro.
Partida va fi transmisă la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1, televiziunile care au drepturile pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din Danemarca, Suedia și Norvegia.
România nu o va avea la dispoziție pe Crina Pintea, pivotul naționalei care s-a accidentat în meciul câștigat în fața Japoniei, scor 32-28.
România, eliminată de la CM de handbal
România a învins Japonia, scor 32-28, a ajuns la 4 puncte în grupa principală 3, dar insuficient pentru a merge mai departe. Danemarca s-a distrat cu Polonia, scor 32-22, și i s-a alăturat Germaniei în „sferturile” Campionatului Mondial de handbal feminin.
Scenariul miraculos prin care România spera să se califice în sferturile de finală nu s-a împlinit. Țara-gazdă Danemarca n-a mai repetat jocul slab din fața Japoniei și a spulberat-o pe Polonia.
Nordicele nu și-au încheiat misiunea în Grupa Principală 3. Luni, de la ora 21:30, trebuie să învingă reprezentativa Germaniei pentru a-și asigura prima poziție. Nemțoaicele au victorii pe linie la actualul turneu.
Clasamentul actualizat în grupa principală 3 de la Campionatul Mondial de handbal:
Națională | Puncte | Golaveraj |
1. Germania | 8 | 119-90 |
2. Danemarca | 6 | 122-93 |
3. România | 4 | 114-119 |
4. Polonia | 4 | 93-116 |
5. Japonia | 2 | 115-121 |
6. Serbia | 0 | 91-115 |
{{text}}