Campionate

Xavi, explicații după înfrângerea Barcelonei: „Asta a fost problema”

Articol de Sergiu Alexandru  —  Monday, 11 December 2023

Barcelona a fost învinsă fără drept de apel, pe teren propriu, de Girona, liderul din Spania, 2-4. Iar după meci, Xavi a încercat să explice înfrângerea.

În cel mai așteptat meci al etapei a 16-a din La Liga, Girona, care era lider înaintea acestei runde, la egalitate de puncte cu Real Madrid, a învins-o categoric pe Barcelona, 4-2, după un meci pe care elevii lui Michel l-a dominat clar.

Ce spune Xavi după Barcelona - Girona 2-4

După meci, Xavi, antrenorul Barcelonei, a explicat ce nu a mers bine în jocul elevilor săi.

„E o lovitură dură pentru noi pentru că avem speranța că putem ajunge după acest meci la un punct de Girona și la două de Real Madrid. Acum suntem la 7, respectiv 5. Asta realitate. 

Barcelona e în construcție. Eu rămân pozitiv, am încredere în echipă. Dar azi am avut un rival extraordinar. Acum trebuie să mergem pe acest drum și să nu avem îndoieli. Nu avem altceva de făcut decât să muncim. Girona merită apreciere pentru ce face. E lider pe merit. E spectaculos ce fac Michel și jucătorii. Felicitări! 

Meciul a fost echilibrat, s-a decis prin detalii. Dacă ar fi câștigat Barcelona, am fi spus că era o victorie meritată. Cred că am șutat de vreo 31 de ori, dar ne-a lipsit eficacitatea. Și ne-au costat erorile din defensivă. Chiar și așa, pe final speram la 3-3”, a declarat Xavi, potrivit Mundo Deportivo.

A fost un meci foarte greu pentru noi. Cred că la anumite aspecte, advesarii au fost peste noi. Am încercat să facem ceva, dar a fost greu. Acum trebuie să continuăm să muncim și să rămânem pozitivi. Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat și să încercăm să câștigăm următoarele partide.

- Robert Lewandowski

După 16 etape, Girona e lider în La Liga, profitând de pasul greși făcut de Real Madrid (1-1 cu Betis). Catalanii au 41 de puncte, cu două peste madrileni. Barcelona e pe 4, cu 34 de puncte.

Clasamentul live din La Liga

VIDEO. Rezumatul meciului Barcelona - Girona 2-4

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.