Sporturi   •   Handbal   •   CAMPIONATUL MONDIAL

60 de minute pentru locul 10 la Campionatul Mondial!

Eliza Buceschi este aptă de joc FOTO Imago Images

Articol de Costi Prună   —  luni, 11 decembrie 2023

România joacă astăzi, de la ora 19:00, ultimul meci la Campionatul Mondial feminin de handbal împotriva Poloniei și are nevoie de victorie pentru a spera la locul 10 în clasamentul final. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

După înfrângerea cu Germania și victoria cu Japonia, România este obligată să învingă Polonia pentru a spera la locul 10, altfel cu un egal se clasează pe locul 12, iar înfrângerea o aruncă spre pozițiile 13-16. 

Deoarece are golaveraj negativ, minus 5, România nu poate spera la locul 9, poziție care va fi ocupată de Brazilia, Croația sau Muntenegru, în funcție de rezultatele de astăzi.

Handbalistele tricolore au avut astăzi la prânz o ședință video, în care s-a discutat în detaliu despre modul de exprimare al polonezelor și s-a stabilit că vor rămâne în afara lotului Neagu Dumanska și Pașcan.


Buceschi și Pintea vor juca împotriva Poloniei

Eliza Buceschi și Crina Pintea nu au făcut ieri antrenamentul alături de colege din cauza accidentărilor din partida cu Japonia, dar au fost recuperate de staff-ul medical condus de doctorul Florin Oancea și vor juca împotriva Poloniei. 

Ne dorim să confirmăm evoluția bună din jocul cu Japonia, chiar dacă întâlnim o echipă cu stil diferit, cu o linie de 9m mult mai puternică. Am convingerea că fiecare jucătoare va oferi tot ce are mai bun, astfel încât la finalul jocului să putem obține un rezultat pozitiv și pentru suporterii care ne-au susținut necondiționat pe tot parcursul acestei competiții", a declarat, pentru GSP, selecționerul Florentin Pera.

  • Un prim „7" probabil pentru România: Hosu, Dindiligan, Bazaliu, Laslo, Bucur, Seraficeanu, Pintea

Atenție la linia de 9 metri a Poloniei!

Polonia vine după victoria la limită, 22-21, cu Serbia, are tot 4 puncte și este pe locul 4 în grupa principală. Echipa este antrenată din 2019 de către norvegianul Arne Sestad și a intrat cu 2 puncte în grupa principală după ce le-a învins în prima parte a competiției pe Japonia, 32-30, și pe Iran, 35-15, dar a pierdut cu Germania, 17-33.

Într-un alt meci din grupa principală, Polonia a fost învinsă de Danemarca, 32-22, și adversarele de astăzi ale României au nevoie de victorie pentru a termina grupa pe locul 3.

Polonia are un joc echilibrat între atac și apărare, cu o apărare solidă în zona centrală în care excelează Marlena Urbanska și Karolina Kochaniak, iar în atac se bazează pe aruncările interilor Monika Kobylisnka (CSM București) și Aleksandra Rosiak (Krim Ljubljana).

  • Un prim „7" posibil pentru Polonia: Placzek, Nocun, Rosiak, Kochaniak, Kobylinska, Balsam, Urbanska.

România este favorită!

Din 2007, cele două naționale s-au întâlnit de 6 ori: România a obținut 4 victorii, iar Polonia, 2. Ultimul meci a fost câștigat de România cu 28-24, la Campionatul European din 2020.

Pentru meciul de astăzi, la casele de pariuri România este favorită cu o cotă de 1.40-1.45, în timp ce Polonia este cotată cu 3.60-3.90.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.