Suporterii Universității Craiova n-au digerat ușor înfrângerea cu Hermannstadt, 1-2, prima în „era Ivaylo Petev”. Oltenii i-au luat în colimator pe jucători, cel mai criticat fiind Alexandru Ișfan.
A fost de ajuns o înfrângere pentru ca apele din Oltenia să devină din nou tulburi. Și chiar dacă galeria și-a încetat protestul odată cu instalarea tehnicianului bulgar, murmurele de nemulțumire au revenit odată cu eșecul de la Sibiu.
Juveții au ratat o șansă bună de a-și consolida locul pe podium, iar fanii au izbucnit pe rețelele de socializare.
Alexandru Ișfan, cel mai criticat după înfrângerea suferită de Universitatea la Sibiu
Reapărut în formula din campionat - el mai jucase și în Cupă, în victoria cu Farul - Alexandru Ișfan n-a fost menajat deloc de pretențioșii fani ai Craiovei. Petev l-a trimis în teren la 1-1, în locul lui Ivan, dar fotbalistul de 23 de ani a deziluzionat, primind nota 5 pe GSP.ro.
„Sper să fie ultimul meci al lui Ișfan”, a scris un suporter pe pagina oficială de Facebook. „E doar la număr, la fel ca Markovic sau Baiaram”, l-a completat altcineva.
Suporterii juveților nu l-au menajat pe Alexandru Ișfan / Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova8 meciuria bifat Ișfan în acest sezon, fără să fi reușit vreun gol sau vreo pasă decisivă
„Chiar nimeni din conducere nu realizează că Ișfan nu-și are locul în echipă? Nu a realizat nimic până acum”. Trebuie adus altcineva pe postul lui, care să facă diferența atunci când intră”, a adăugat un suporter, în timp ce altul i-a atribuit o parte de vină și lui Petev.
„E clar ce antrenor e și bulgarul dacă-l bagă pe Ișfan, mai ales când avem nevoie de goluri. Mai bine îi dați șanse lui Atanas Trică”.
Gazeta a publicat la începutul lui noiembrie o analiză a bilanțului dezastruos înregistrat de Alexandru Ișfan la Universitatea Craiova. Fotbalistul pe care oltenii au plătit peste jumătate de milion de euro la începutul anului tinde să fie cea mai mare „țeapă” din „era Mihai Rotaru”.
„Urgent trebuie să dispară din lot Căpățână și Baiaram!”
Au mai existat și alți vinovați în viziunea susținătorilor Craiovei:
- „Roguljic a arătat de ce TOȚI antrenorii l-au ținut rezervă. Avem cei mai slabi jucători U21 din Liga 1. Avem portar de handbal, care stă doar pe linia porții, nu știe să iasă pe centrări, nu știe jocul cu piciorul. Ivan și Koljic nu-și mai revin, este nevoie de patru transferuri, de patru fotbaliști titulari”;
- „Echipa nu joacă rău, dar chiar nu-i vede nimeni pe Crețu, Căpățână...?!”;
- „Ivan, Kurtic și Baiaram au fost doar ca să avem 11 pe teren”;
- „Urgent trebuie să dispară din lot Căpățână și Baiaram”;
- „Așa se întâmplă când stai doar într-un fundaș central”
Singurul care a primit notă de trecere din partea suporterilor a fost Alexandru Mitriță: „Tot jocul ofensiv depinde de el. Restul sunt la număr”, a opinat un suporter.
{{text}}