FC Copenhaga și Napoli sunt cele două echipe care au obținut în această seară biletele pentru optimile Champions League. La polul opus, Manchester United și Sevilla au fost eliminate de tot din competițiile europene în acest sezon.
Important:
- Bayern, Copenhaga, Arsenal, PSV, Real Madrid, Napoli, Real Sociedad, Inter, Atletico Madrid, Lazio, Borussia Dortmund, Manchester City, RB Leipzig și Barcelona sunt echipele deja calificate în optimi.
- Au rămas două locuri disponibile în optimile UEFA Champions League. Acestea vor fi ocupate de o echipă din grupa H (FC Porto sau Șahtior) și una din grupa F (PSG / Newcastle / AC Milan).
Seara de Champions League a fost deschisă de ultimele meciuri din grupa B, duelurile Lens - Sevilla și PSV - Arsenal. Miza în această grupă era cine va prinde locul 3, care duce în fazele eliminatorii din Europa League, poziție pe care și-o disputau Lens și Sevilla.
Francezii au condus, Sevilla a egalat și a avut șansa de a înscrie golul victoriei în prelungiri, dar Sergio Ramos a ratat. La următoarea fază, Lens a punctat pentru 2-1, a ajuns la 8 puncte în grupă și a prins locul 3, eliminând-o pe Sevilla din cupele europene.
Manchester United, eliminată! Copenhaga merge la braț cu Bayern în optimi
Ceva mai târziu, de la ora 22:00, s-au jucat meciurile în urma cărora aveam să aflăm următoarele două echipe calificate în optimile Champions League. În grupa C s-au înfruntat Napoli și Braga, cu campioana Italiei învingătoare, 2-0, rezultat în urma căruia napolitanii merg mai departe de pe locul 2 în grupă.
În grupa A, Copenhaga a învins-o pe Galatasaray și a prins locul 2. Manchester United avea nevoie de victorie cu Bayern pentru a spera la calificarea în optimi, însă a cedat pe teren propriu, unicul gol fiind înscris de Kingsley Coman.
Poate cel mai impresionant rezultat al serii l-a reușit Benfica. Pentru locul 3 în grupă lusitanii aveau nevoie de o victorie la minimum două goluri și au obținut-o, Cabral marcând golul izbăvitor în prelungirile partidei!
Grupa A
FINAL » Manchester United – Bayern Munchen 0-1
- A marcat: Coman '71
- Aici statistici
FINAL » FC Copenhaga – Galatasaray 1-0
- A marcat: Lerager '58
- Aici statistici
Grupa B
FINAL » Lens – Sevilla 2-1
- Au marcat: Frankowski '63 (pen.); Fulgini '90+6 / Ramos '79 (pen.)
- Aici statistici
FINAL » PSV – Arsenal 1-1
- Au marcat: Vertessen '50 / Nketiah '42
- Aici statistici
Grupa C
FINAL » Union Berlin – Real Madrid 2-3
- Au marcat: Volland '45+1; Kral '85 / Joselu '62, '72; Ceballos '89
- Aici statistici
FINAL » Napoli – Braga 2-0
- Au marcat: Saatci '9 (aut.); Osimhen '33
- Aici statistici
Grupa D
FINAL » Inter – Real Sociedad 0-0
FINAL » Salzburg – Benfica 1-3
- Au marcat: Sucic 57 / Di Maria '32; Rafa Silva '45+1; Cabral '90+2
- Aici statistici
{{text}}