Ion Crăciunescu a avut o reacție dură la adresa lui Marius Avram. Totul a pornit de la analiza golului anulat din CFR Cluj - FCSB 1-1.
- CONTEXT: Minutul 52 a adus o fază extrem de controversată. Florinel Coman l-a învins pe Sava cu o execuție de generic, de la 25 de metri. Sebastian Colțescu a validat inițial reușita, apoi a fost chemat la monitorul VAR să revadă un duel anterior dintre Crețu și Otele. „Centralul” a considerat că fundașul oaspeților a faultat.
Marius Avram (43 de ani), fost arbitru internațional, și-a spus părerea despre momentul controversat: „Din punctul meu de vedere, este o fază la care arbitrul VAR nu trebuia să intervină. Este interpretabilă, controlată total de arbitru în teren și atunci eu aș fi dat credit deciziei luată de arbitru de a lăsa jocul să continue”.
Intrat în direct la emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport, Ion Crăciunescu a analizat faza și a avut și o remarcă dură la adresa lui Marius Avram, într-un dialog cu Radu Naum, editorialist GSP, și moderatorul emisiunii.
Ion Crăciunescu s-a enervat: „Mă comparați cu unii de care n-am auzit! Eu sunt un zero?!”
Radu Naum: „Explicați-ne ce s-a întâmplat bine, dacă a fost și dacă nu, ce trebuie să se întâmple.”
Ion Crăciunescu: „În primul rând, la prima vedere pare o intrare. Este un atac corect la minge. Dar rămâne piciorul stâng... După ce cu piciorul drept atacă mingea, piciorul stâng îl ridică și împiedică alergarea adversarului cu piciorul stâng.
După părerea mea, decizia lui Colțescu este corectă. Crețu joacă corect mingea cu piciorul drept, dar trebuia să țină piciorul stâng la același nivel cu dreptul. Nu să-l ridice. Îl ridică după piciorul adversarului și împiedică adversarul după ce joacă mingea. ”
Radu Naum: „Trebuia întoarsă faza de la VAR după ce Colțescu a judecat-o cum a judecat-o?”
Ion Crăciunescu: „Regula spune că VAR-ul nu intervine decât într-o fază în care arbitrul nu a avut posibilitatea să o vadă și să o judece foarte bine. După părerea mea, la distanța la care se afla, Colțescu a putut să joace foarte bine faza. În astfel de situații, VAR-ul nu intervine. VAR-ul nu intervine peste decizia arbitrului.”
Radu Naum: „Deci nu a făcut bine Găman că l-a chemat?” Ion Crăciunescu: „Eu cred că regula asta trebuie schimbată. ”
Radu Naum: „În regulile în care suntem întreb.”
Ion Crăciunescu: „După reguli, nu. Dar după părerea mea, trebuie schimbată. Dacă e o greșeală și VAR-ul o vede, trebuie să intervine. Ei acum zic că dacă arbitrul vede bine, atunci nu intervine VAR-ul.”
Radu Naum: „Eu cred că regula spune că dacă e o infracțiune într-o fază de gol, VAR-ul intervine. Regula așa spune. ”
Ion Crăciunescu: „Fază de gol... Sunt și alte faze.”
Radu Naum: „A făcut bine că a intervenit și Colțescu s-a uitat la imagini și a anulat golul?”
Ion Crăciunescu: „Eu zic că da.”
Radu Naum: „Marius Avram spune că Găman nu trebuia să-l mai cheme la VAR pe Colțescu... ”
Ion Crăciunescu: „Nu mă comparați pe mine cu Marius Avram!”
Radu Naum: „Dar nu v-am comparat, domnul Crăciunescu!”
Ion Crăciunescu: „Mă comparați pe mine cu unii... de n-am auzit de ei!”
Radu Naum: „Eh, n-ați auzit de ei... Asta e o răutate!”
Ion Crăciunescu: „Mamă, ce mare arbitru e Marius Avram! Hai, lăsați-mă în pace!”
Radu Naum: „Nu trebuie să fii mare arbitru ca să fii un bun analist. Și este un analist al Digi Sport.”
Ion Crăciunescu: „Ah, am înțeles, analistul Digi Sport... Eu nu mai sunt, a ajuns Marius Avram?!”
Radu Naum: „Cine a spus că nu sunteți analist?”
Ion Crăciunescu: „La mine nu mai scrie analist. Scrie la emisiuni: «Marius Avram, analist Digi Sport».”
Radu Naum: „Și la Ion Crăciunescu nu scrie nimic? Aha!”
Ion Crăciunescu: „Nu scrie nimic, eu sunt un zero! Ce să fac?”
Radu Naum: „Serios? Astea chiar sunt lucruri... Eu doar v-am spus opinia unui domn care a arbitrat.”
Ion Crăciunescu: „Auzi, puneți-mă după Porumboiu, după Balaj, după Tudor. Nu mă puneți după... alții.”
{{text}}