Textul de mai jos nu are scopul de a face lobby vreuneia dintre părțile implicate în disputa pentru numele Steaua. Mă rog, disputa a fost decisă în instanță, dar sufletul merge unde se simte el bine, nu unde se decide în sălile reci de tribunal.
Tocmai pentru că în discuțiile televizate sau netelevizate despre controversa dintre FCSB și CSA Steaua apare acest termen, dispută, care e deseori înlocuit cu conflict, scandal, bătaie, și pentru că mai sunt câteva zile până la Crăciun, am decis să publicăm o scrisoare primită în weekend de la un fan al Stelei, un club iubit de unii - “puțini!”, strigă ceilalți - și hulit de alții pentru că devorează bani publici.
În 6 decembrie, Cosmin A. a asistat alături de fiul său la meciul de Cupă cu Alexandria, câștigat cu 3-2 în deplasare. A fost o victorie fără glorie.
În rândurile sale e multă patimă amestecată cu o picătură de venin, printre rânduri se strecoară și o doză mare de frustrare, dar în esență scrisoarea e despre bucuria autentică a unui suporter, indiferent de echipa cu care ține.
,,Tati, hai să mergem și la ultimul nostru meci de anul ăsta!”
Așa că ne-am hotărât să amânăm temele de la școală și să luăm drumul spre Turnu Măgurele, să susținem Steaua jucând cu CSM Alexandria.
Am ajuns pe o vreme ploioasă, cu temperaturi sub 0 grade, după un drum de mai bine de două ore, parcurs într-o coloană de mașini de suporteri steliști, în care recunoșteai fețele vecinilor de stadion.
Un prieten chiar m-a întrebat dacă am rezistat în frigul ăla, făcându-mă să realizez că nu mi-am pus problema gradelor de afară. În mașină a fost cald, iar afară, imediat ajunși între suporterii echipei mele, temperatura, timpul și orice se poate măsura și-au pierdut însemnătatea obișnuită.
Poate pare copilăresc, dar Steaua a reușit să trezească în mine ceva de mult uitat, spiritul stelist de altă dată pe care nici nu știu când l-am pierdut în anii trecuți. Și parcă acum e ceva mai mult.
Când merg la meciuri mă simt liber (,,liber să spun ce gândesc”), simt că nu trebuie să car în cârcă povara unui finanțator cu toane care își calcă în picioare propria echipă, angajați și suporteri, ca să iasă el în evidență.
De doi ani nu am lipsit de la niciun meci, iar în acest răstimp nu am auzit niciun suporter să-și huiduie jucătorii. Nu contest că sunt probleme în club, dar chiar și așa, un club care nu este considerat profesionist din cauza unei legi dă clasă de profesionalism multor cluburi de pe la noi.
La Steaua antrenorul ia deciziile, face echipa, motivează jucătorii, face schimbările și este lăsat cu bune și rele să-și facă meseria, ca să nu mai spun de plata la zi a jucătorilor.
Revenind la meci, Steaua a câștigat cu 3-2, dar nu a ieșit din grupă. Golurile Stelei au fost marcate de Chunchukov și Matei, un jucător de numai 17 ani care nu este promovat pe măsura talentului lui. Șansele erau minime oricum să ne calificăm și doar o minune ne-ar fi ajutat. Iar minunile încă întârzie să apară la Steaua.
Totuși Steaua trăiește prin suporterii ei. Dacă acum ceva timp toate sondajele arătau că Steaua are cei mai mulți suporteri din România, acum sondajul este diferit. Faptele demonstrează că Steaua are suporteri mai puțini, dar buni. Și pentru asta este cea mai iubită echipă din România.
,,Câți suporteri a avut CSA Steaua la meci?” Asta citesc după fiecare meci al nostru în ziarele de sport. La început asta mă deranja, apoi am analizat mai atent situația. De ani de zile nu jucăm în prima ligă, presiunea FCSB-ului este imensă nu numai pentru club, ci și pentru suporterul de rând și, cu toate astea, calitatea oamenilor de pe stadion este superioară.
Dacă există dubii, invit la meciurile Stelei pe oricine și sunt dispus să plătesc biletul. Steaua are cea mai educată peluză din țară. Băiatul meu se plimbă liber prin galerie și îl simt mai în siguranță decât pe stradă.
La un alt meci din deplasare, cu Progresul Spartac, ,,huliganii” i-au făcut cadou o eșarfă, l-au lăsat să stea în primul rând, l-au chemat să cânte la tobe (i-a refuzat, rușinându-se), iar la alt meci a primit cadou de la Horia o căciulă cu echipa favorită.
În suporterul stelist există iubire necondiționată și exemplul cel mai bun care-mi vine în minte este acela a doi vecini de scaune: unul vine la fiecare meci din Belgia si celălalt, din Anglia.
Totuși atât de multe sacrificii! Ești învățat să iubești doar atunci când iubirea ți se întoarce într-un fel sau altul, dar dragostea de acum a steliștilor este total necondiționată! Deși nu se hrănește cu rezultate, nu există vești bune pentru viitor, iar stelistul are parte și de un fel de bullying din partea tuturor, cu toate acestea, el rămâne dârz. Are identitate, are în spate o istorie fantastică, îi are pe Lăcătuș, Balint, Pițurcă, Tudorel Stoica, Panduru și mulți alții.
Pe stelist nu îl poți convinge cu teorii de continuitate, când ție îți lipsesc palmaresul, stema, o casă, identitate, profesionalism, dar merge dacă facem pe ascuns cu ochiul șmecherește, că nu avem voie să rostim cuvântul Steaua, ,,Lasă tată, știi că noi suntem…”
Înainte de meci, un prieten căruia i-am spus că mergem în galerie a fost contrariat că îmi duc copilul acolo. Puțină lume știe despre conduita unui ultras, în general, și poate ar fi bine să se scrie și despre lucrurile bune făcute de aceștia, despre modul de a se îmbrăca - nu îi vezi ca niște clovni, despre conduita lor morală (nu au voie să fure, să pârască, trebuie să îndeplinească niște standarde, altfel sunt eliminați), despre acțiunile lor caritabile (oameni din peluza Sud strâng acum de sărbători pentru cei fără posibilități), și sunt sarea și piperul într-un derby.
Aș alege oricând o peluza Sud ca la meciul cu Rapid și Dinamo, în locul a cinci Arena Națională pline cu luminițe. De ce? Pentru acei oameni pe care o echipă îi are, indiferent de situație.
Drumul spre casă a fost greoi, lent și fără prea multe opriri. Doar trei magazine deschise noaptea, în drum spre București, în județele oamenilor de la putere. Am oprit doar pentru o gustare.
Îl aud pe băiatul meu în spate cum fredonează un cântec și pe de-o parte mă amuză să-l aud din gura lui, pe de altă parte îmi face pielea de găină și devin nostalgic:
” Eram copil pe-atuncea și nu stiam de ce
Când vedeam roș-albastru, zburam cu stelele.
Dar uite cum trec anii și-am înțeles ceva
Că viata mea întreagă va fi pentru Steaua!”
În jur de 12 noaptea am ajuns acasă. ,,Acum treci la teme, puștiule!”
Evident, acum vor fi scoase la iveală metricele. În 2022, clubul de fotbal Steaua a cheltuit aproape două milioane de euro din banii ministerului, iar echipa va fi în Liga 2 și la începutul lui 2025. E o realitate pe care publicul o poate interpreta drept o risipă, deși echipa bucură niște copii și adulți deopotrivă.
Dar dacă vorbim despre metrice, iată încă unul. Recent, patronul FCSB, entitate care susține că este continuatoarea legală a Stelei istorice, a dezvăluit că a făcut o “inginerie financiară” la transferul lui Miculescu.
I-a plătit tatălui jucătorului 450.000 de euro ca parte a sumei de transfer în loc să-i ofere fotbalistului un salariu de 25.000 de euro. Miculescu a primit un salariu impozabil de “doar” 10.000 de euro.
Practic, în loc să plătească încă 450.000 de euro în salarii, bani care ar fost impozitați cu 10 la sută, Becali i-a inclus în suma de transfer, alături de un TVA care oricum se deduce.
La final, câștigul din fentarea legală a taxelor e de 45.000 de euro, o nimica toată pentru un afacerist care se laudă cu sute de milioane de euro din terenuri.
Dar semnalul mult mediatizatului Becali către public, către mediul de afaceri este: “Fentați taxele!”.
„Faceți inginerii financiare să nu ajungă banii voștri la stat!”
Așadar, cum e mai bine? Să susții o echipă privată care îndeamnă la fentarea taxelor sau una finanțată la vedere din bani publici?
În fine, discuția asta se poate aprinde și vine Crăciunul.
Răspunsul e să putem să ne bucurăm de fotbal așa cum se bucură copilul lui Cosmin A., indiferent de metrice și de ce spun judecătorii.
Îi așteptăm pe fanii FCSB să ne scrie!
{{text}}