Adelina Ungureanu (23 de ani), care evoluează în Italia, la Pallavolo Pinerolo, a fost desemnată voleibalista anului 2023 de către Federaţia Română de Volei.
Totodată, la Gala Voleiului Românesc, Sergiu Stancu, antrenorul echipei masculine a României și tehnicianul formației Arcada Galați, campioana națională, a fost desemnat cel mai bun antrenor. Iar Alexandru Raţă, cel mai bun marcator al campionatului în Belgia, a fost ales voleibalistul anului 2023, informează Agerpres.
FOTO. Adelina Ungureanu, voleibalista anului 2023 în România
Adelina a avut un an remarcabil, reprezentând România la Campionatul European din Italia, evidențiindu-se printr-o prestație deosebită. Ulterior, în cadrul competiției Serie A1, cea mai prestigioasă ligă din Europa, alături de echipa sa, Pinerolo, Adelina a continuat să impresioneze prin evoluțiile ei. Deși nu a putut fi prezentă la ceremonie, botoșăneanca a transmis un mesaj către iubitorii voleiului românesc.
„Îmi pare rău că nu am putut fi prezentă la această Gală, însă luna decembrie este una foarte aglomerată, cu multe meciuri, iar venirea mea în România nu a fost posibilă. Mulțumesc Federaţiei Române de Volei pentru acest premiu, înseamnă foarte mult pentru mine. Sunt bucuroasă pentru rezultatele avute atât în plan personal, cât și cu echipa națională, a fost o vară foarte frumoasă, plină de emoție”.
FOTO. Adelina Ungureanu, cea mai frumoasă voleibalistă din România
Adelina Ungureanu e printre cele mai frumoase voleibaliste din România, dar spune că n-are timp de admiratori: „Ce să spun... Primesc mesaje, dar nu sunt interesată, pentru că sunt într-o relație de 3 ani și asta e tot ce pot să zic”.
Voleibalista de 23 de ani de la Pinerolo susține că s-a adaptat în Italia, țară unde activează din 2019. A mai bifat două cluburi în Peninsulă, Cuneo Granda Volley și Busto Arsizio.
„Este foarte bine în Italia. Mă simt parte din cultura asta. M-am acomodat foarte repede încă din primul an, și cu obiceiurile, cu limba, toate lucrurile. Este o țară foarte frumoasă, cred că știe toată lumea asta. Ai mereu ceva de făcut, ceva de văzut. Îmi place stilul de viață de aici și mă regăsesc în multe lucruri pe care ei le fac”, a povestit fosta jucătoare de la CSM București pentru topbotosani.ro.
{{text}}