Faruk Koca, președintele lui Ankaragucu, cel care l-a lovit cu pumnul în față pe arbitrul Halil Umut Meler, ar putea fi suspendat pe viață din sport și condamnat la 9 ani după gratii. Fotbalul se reia în Turcia pe 19 decembrie, iar Meler, 37 de ani, a anunțat că nu se retrage. Pierluigi Collina lansează un mesaj tulburător: „Violența împotriva arbitrilor e cancerul care ar putea costa viața fotbalului".
Luni, după ce președintele lui Ankaragucu, Faruk Koca, i-a dat un pumn în față arbitrului Halil Umut Meler (doi apropiați ai lui Koca lovindu-l cu picioarele), la sfârșitul meciului cu Rizespor (1-1), competițiile de fotbal din Turcia au fost suspendate pe termen nelimitat.
Miercuri, liderul federației de la Istanbul, Mehmet Buyukeksi, a anunțat reluarea jocului săptămâna viitoare: „Toate ligile vor reîncepe marți, 19 decembrie". Precizând că sancțiunile împotriva clubului Ankaragucu ar putea fi făcute publice pe 14 decembrie.
Faruk Koca, afară din fotbal și 9 ani la închisoare? A agresat și un antrenor!
„Centralul" Meler, victima lui Koca, 37 de ani, ales în grupul „UEFA Elite" din 2022, a părăsit miercuri spitalul din capitala Ankara unde fusese internat cu traumatism cranian. „M-a amenințat. Mi-a spus: «Te voi omorî!»", a dezvăluit arbitrul, informând presa că îi va acționa în justiție pe Koca și pe ceilalți doi oficiali ai echipei lui Olimpiu Moruțan care l-au agresat când el era la pământ.
Ce riscă Faruk Koca? Potrivit presei turce, ar putea fi exclus pe viață din fotbal și amendat cu echivalentul a 43.000 de euro, dar e posibil ca el să stea și după gratii mult timp. Arestat, apoi eliberat pe cauțiune, acesta ar putea fi condamnat la maximum 9 ani de închisoare!
Koca, ales în 2021, al 42-lea președinte al lui Ankaragucu, care și-a dat demisia marți, nu e la prima agresiune. L-a lovit cu pumnul în figură și pe Hikmet Karaman, antrenorul propriei formații în sezonul 2020-2021, când Koca era vicepreședinte.
Pierluigi Collina, după atacul lui Faruk Koca: „Imaginea arbitrului la pământ e înfiorătoare"
Halil Umut Meler, la pământ, lovit cu picioarele Foto: Imago
Pierluigi Collina, 63 de ani, liderul Comisiei de Arbitri FIFA, a transmis un mesaj extrem de dur. „Nici arbitrul Halil Umut Meler, nici omul Halil Umut Meler nu meritau să trăiască această experiență brutală la Ankara. Imaginea lui întins la pământ, protejându-și capul cu mâinile în timp ce era lovit cu picioarele, și hematomul de sub ochiul său stâng sunt înfiorătoare", a afirmat fostul mare „central" italian.
„Dar și mai îngrozitor e că există mii de arbitri în jurul lumii, la un nivel mai mic al fotbalului, care sunt abuzați verbal și fizic fără să se scrie de ei în presă. Ei sunt necunoscuți. Cei mai mulți sunt tineri, la începutul carierei lor. Luna trecută, am spus că violența împotriva arbitrilor e cancerul care ar putea costa viața fotbalului", a adăugat Collina.
Peninsularul a încheiat: „Un arbitru nu poate fi bătut pentru o decizie luată de el, chiar dacă e greșită. Mașina sa nu poate fi aruncată în aer cu o bombă și sau incendiată pentru un penalty. Din păcate, aceasta nu e o exagerare, pentru că în unele țări sunt mașini aruncate în aer sau incendiate. Pentru oricine iubește fotbalul, e o responsabilitate să acționeze. Înainte de a fi prea târziu, înainte ca acest cancer să ucidă fotbalul".
Wayne Barnes, mesaj după lovirea arbitrului turc: „Cuvintele voastre devin acțiunile voastre"
La rândul lui, fostul arbitru de rugby englez Wayne Barnes, 44 de ani, retras după ce a condus finala ultimului Mondial (28 octombrie 2023), Africa de Sud - Noua Zeelandă 12-11, a protestat și el văzând ce i s-a întâmplat lui Hamit Umut Meler. Amintindu-și cât a pătimit el.
„Au fost amenințări cu violența, amenințări împotriva copiilor, împotriva soției, împotriva mea. Îmi spuneau: «Vom da foc casei tale. Îți vom tăia gâtul. Știm unde-ți sunt copiii». Au fost și amenințări cu violență sexuală", a declarat el într-un interviu pentru Daily Telegraph.
Pe pagina sa de X (ex-Twitter), Barnes a scris: „De aceea, autoritățile, procuratura și companiile de social media trebuie să facă mai mult pentru a eradica abuzurile în sport la orice nivel. Gândurile voastre devin cuvintele voastre. Cuvintele voastre devin acțiunile voastre. Acțiunile voastre devin obiceiurile voastre".
{{text}}