Gheorghe Tadici crede că interul stânga ar mai fi putut juca un an sau doi pentru echipa națională și că ar trebui să i se organizeze un meci de adio.
Gheorghe Tadici a avut încredere în Cristina Neagu de când aceasta avea 19 ani. A luat-o la Campionatul Mondial din 2007, aruncând-o în meciuri extrem de tensionante și prevăzându-i un viitor strălucit.
„Cristina Neagu, așa după cum se știe, a fost promovată, la fel ca și Crina Pintea din generația asta apropiată, de subsemnatul în decembrie 2007, la Campionatul Mondial. Ulterior, s-a obținut și calificarea la Jocurile Olimpice din 2008.
De acolo, ea a început să se dezvolte. A avut o mare șansă, din din punctul meu de vedere, să crească lângă o generație foarte bună, din care făceau parte Valeria Motogna, Steluța Luca, Ionela Gâlcă Stanca, Ada Nechita, Cristina Vărzaru, Aurelia Brădeaanu sau Valentina Elisei", a spus Gheorghe Tadici.
Gheroghe Tadici și Cristina Neagu la CM 2007 FOTO GSP
Cristina Neagu, emblematică pentru handbal
Antrenorul i-a observat progresul de-a lungul anilor. „A avut și de la cine să învețe. O jucătoare la fel ca și cele enumerate. Embematică pentru handbal, o jucătoare care are activ pentru România cinci-șase turnee finale mondiale sau europene plus două ediții de Jocuri Olimpice, ceea ce nu e puțin", a spus el.
Gheorghe Tadici are și o inițiativă interesantă. „Eu am propus și voi propune din nou în Consiliul de Administrație să li se organizeze acestor fete o retragere, pentru că nu e puțin lucru ca timp de 10-12 ani să faci, așa cum spuneam, turnee finale de Campionat European, Mondial sau Olimpiadă. Cred că ar trebui să ne gândim puțin și la trecut, inclusiv acum, pentru că e vorba de Neagu. Și cine nu-și respectă trecutul nu are viitor", a subliniat Tadici.
S-ar cuveni ca în perioada următoare, până în vară, să se organizeze un meci de retragere acestor fete cu cinci-șase turnee finale. Sunt șapte-opt care merită acest meci
- Gheorghe Tadici
Cristina Neagu, „o jucătoare cu un IQ foarte bun"
Tehnicianul Zalăului a caracterizat-o pe Neagu: „Este o jucătoare foarte bună, așa cum am mai spus-o și altădată, cu un IQ foarte bun. Din păcate, nu a a avut parte de coechipiere care să o ajute printr-un joc colectiv bun de apărare și de atac, ceea ce cred că ar fi dat posibilitate echipei României să se mai înscrie în elită cu medalii”.
Eu îi doresc o carieră cât mai lungă și la nivelul echipei de club. Cine știe, poate se răzgândește și în ceea ce privește echipa națională, pentru că eu sunt convins că mai poate ajuta cel puțin un an-doi. Acum, ea știe care este starea de sănătate, dacă poate sau nu poate-Gheorghe Tadici
{{text}}