Fotbal   •   Liga 1   •   UTA - FARUL

UTA - Farul, încheiat la egalitate. Echipa lui Hagi a urcat pe loc de play-off + notele GSP

UTA și Farul se înfruntă acum

Articol de Viorel Tudorache, Bogdan Cioara (Arad)   —  sâmbătă, 16 decembrie 2023

UTA și Farul au remizat, scor 0-0, în etapa #20 din Superliga. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul 6, de play-off.

Mircea Rednic și Gică Hagi se cunosc foarte bine. E greu să se mai surprindă cu ceva. Ambii antrenori au declarat înaintea meciului că și-au pregătit echipele să joace la victorie, dar s-a văzut din primele acțiuni că Farul este formația activă, iar UTA cea reactivă. 

Rednic a apelat la sistemul cu trei fundași centrali, pentru a ține sub control triunghiul ofensiv format din Budescu - L. Munteanu - Rivaldinho. Prima repriză a semănat cu un șah etern. UTA a fost preocupată mai mult să blocheze construcția campioanei, care s-a chinuit să găsească drumul spre poartă.


Doar 3 ocazii în UTA - Farul

Doar trei faze notabile i-a dezmorțit pe cei 600 de spectatori prezenți pe stadionul din Sibiu. Arădenii au ratat două ocazii mari, prin incisivul Omondi. În minutul 27, atacantul kenyan și-a făcut bine mingea pentru șut, în interiorul careului, dar finalizarea a lăsat de dorit, și-a dat cu stângul în dreptul. 

Omondi a irosit a doua oportunitate în minutul 39, când i-a depășit prin dribling pe Artean și Larie, din postură de extremă stânga, a ajuns față-n față cu Aioani, a șutat din unghi, dar portarul l-a blocat. Micovschi aștepta pasa în fața porții goale.

Farul a cerut penalty în prima repriză


Prima parte s-a terminat cu o fază controversată în careul celor de la UTA. Farul a marcat, dar golul lui Rivaldinho (42) a fost anulat corect pentru ofsaid. 

Constănțenii au cerut însă penalty la contra pusă la minge de Benga lui Louis Munteanu, în careu, contră din care mingea a sărit la Rivaldinho, care a reluat în plasă de la 7-8 metri, din poziție afară din joc. 

Arbitrii video Mariana Trandafir și Valentin Avram au considerat că Benga a jucat mingea și nu se impune lovitură de la 11 metri. 

S-a intrat cu 0-0 la vestiare, spre dezamăgirea lui Hagi, a cărei echipe n-a tras niciun șut pe poartă în 45 de minute.

Farul l-a pierdut pe Larie pentru meciul cu Rapid

La reluare, s-a jucat după același scenariu. UTA prudent, Farul insistent, dar fără realizări, cu o construcție greoaie. Budescu a încercat o rezolvare personală (58), dar mingea șutată cu exteriorul de la marginea careului a fost deviată în corner de Conte, cu mâna ținută pe lângă genunchi. VAR-ul a analizat: nu e henț de penalty. 

Exasperat de oamenii din atac, în minutul 68, Gică Hagi a schimbat liniile ca la hochei. Rivaldinho, L. Munteanu și Budescu au fost înlocuiți cu Adrian Mazilu, Diogo Queiros, respectiv Grigoryan. Trei înlocuiri, nicio schimbare în joc! 

Rednic și-a atins scopul, UTA n-a pierdut. În schimb, Hagi este cel nemulțumit, Farul n-a arătat ca o echipă de play-off. 

Farul nu a pierdut doar două puncte, l-a pierdut și pe Larie pentru meciul cu Rapid, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Notele GSP după UTA - Farul

UTA: Iacob (cpt.) 6 - Căpușă 5, Stolnik 6, I. Conte 6, Benga 6, Abeid 5 - C. Mihai 5, Carp 6 (72 Marku 5), Micovschi 5 (90+1 Stahl) - Fabry 5 (90+1 R. Pop), Omodi 5 (72 Cooper 5) 

Antrenor: Mircea Rednic 6

Rezerve: Kucher, D. Rodrigues, A. Stanciu, Iurasciuc, Ofosu

Farul: Aioani 6 - D. Sîrbu 5, Larie (cpt.) 6, Boli 6, Dussaut 5 - Vînă 5, Artean 5, Grameni 5 - Rivaldinho 5 (68 Ad. Mazilu), L. Munteanu 5 (68 D. Queiros), Budescu 5 (68 Grigoryan) 

Antrenor: Gheorghe Hagi 5

Rezerve: Buzbuchi, Dănuleasă, Grosu, Banu, N. Popescu, Benchaib

FINAL. UTA - Farul 0-0

Echipele de start la UTA - Farul

UTA: Iacob - Stolnik, Benga, I. Conte, Abeid - Carp, C. Mihai - Căpușă, Fabry, Micovshi - Omodi 

Rezerve: Kucher, D. Rodrigues, A. Stanciu, Stajl, R. Pop, Iurasciuc, Cooper, Marku, Ofosu

Absent: Luckassen (accidentat) 

Antrenor: Mircea Rednic 



Farul: Aioani - Sîrbu, Larie, Boli, Dussaut - Vînă, Artean, Grameni - Rivaldinho, L. Munteanu, Budescu 

Rezerve: Buzbuchi, D. Queiros, Dănuleasă, Grosu, Banu, N. Popescu, Grigoryan, Benchaib, Ad. Mazilu.

Absenți: M. Popescu (suspendat), T. Băluță, Nedelcu, Kiki (accidentați) 

Antrenor: Gheorghe Hagi 



Stadion: Municipal (Sibiu) 

Arbitru: Iulian Călin; A1: Adrian Popescu; A2: Romică Bîrdeș 

Arbitru VAR: Mariana Trandafir; Arbitru AVAR: Valentin Avram

Mai multe articole de actualitate din Superliga: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.