Liga 1

Scouteri veniți la derby-ul Petrolul - Rapid! Au stabilit deja prețurile: „Este cursul normal al jucătorilor”

Claudiu Tudor

Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (video), Alexandru Stanciu  —  vineri, 15 decembrie 2023

Claudiu Tudor, președintele ploieștenilor, a vorbit despre rivalitatea dintre Petrolul și Rapid, pe care o consideră cea mai frumoasă, datorită suporterilor.

Tudor a dezvăluit și interesul unor echipe din străinătate pentru jucătorii Petrolului, dar și lipsa de sprijin pentru club din partea autorităților.

Claudiu Tudor despre Petrolul și Rapid: „Sunt echipele cu cei mai frumoși suporteri din România și care n-au fost ajutate de sistem”

>

„În acest derby vedem istoria, tradiția acestui joc. Identitatea celor două cluburi a dus la această frumusețe a jocului dintre Petrolul și Rapid, cluburile cu cei mai frumoși suporteri din România, două echipe care n-au fost ajutate de sistem. Acestea sunt meciuri speciale, meciuri care se joacă și se trăiesc doar pentru suporteri.

Cu Rapid este cea mai mare emulație, peste Dinamo și FCSB. Datorită suporterilor se simte așa. Nu vreau să jignim pe nimeni, dar trebuie să recunoaștem că în momentul de față FCSB suferă ca organizare a suporterilor. Petrolul și Rapid sunt cele mai bune cluburi în acest moment privind acest aspect. Dinamo suferă că n-are stadion, nu se află într-o situație foarte bună în clasament.

Ne respectăm ca și conduceri, galeriile se respectă între ele, nu-mi aduc aminte ca galeriile celor două echipe să se bată între ele sau să aibă alte dispute, decât cele care sunt pe stadion. Noi chiar ne ajutăm ca și galerii, dacă au nevoie de o tobă, de orice, există o chestie de respect. I-am primit așa cum se cuvine, ne respectăm pe noi în primul rând, prin acest lucru. Cu Rapid avem o relație mai specială și față de Steaua sau de orice altă echipă rivală”, a spus Tudor pentru GSP.

Claudiu Tudor: „Au venit oameni din străinate pentru Huja, Țicu și Seniko”

>

„Au venit oameni din străinatate pentru a vedea meciul. Cosmin Moți a venit cu antrenorul și secundul de la Ludogorets, sunt mai multe persoane care vin să urmărească jucători de la Petrolul, pe Huja, Țicu și Seniko. Cu siguranță, sub 500.000 de euro nu vom vinde niciun jucător, dar pentru prețul corect o vom face. Este cursul normal al unui jucător, al unei echipe, dar nu vom vinde pe nimic.

Nici anul trecut când am fost într-o situație financiară mai grea n-am vândut jucători, cu siguranță nu vom face asta nici acum. Acum s-au mai rezolvat din probleme, băieții sunt cu primele la zi, au mai primit un salariu, încercăm să ne așezăm. 

Vreau să transmit un mesaj autorităților, avem mare nevoie de ajutor. Așa cum echipele din județele mari, precum Iași, Sibiu, Arad, au parte de susținere din partea autorităților și Petrolul are nevoie. Vine centenarul pentru noi, un eveniment important pentru club, pentru cei care trăim acest moment, este unic”, a mai spus Tudor.

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.