Fotbal   •   Liga 1   •   UTA - FARUL

Duelul titanilor » De când nu l-a mai învins Rednic pe Hagi

Rednic și Hagi, în 2007 Foto: Cristi Preda

Articol de Ionuţ Iordache   —  sâmbătă, 16 decembrie 2023

Mircea Rednic și Gheorghe Hagi se vor întâlni azi, în UTA Arad - Farul Constanța, pentru a 13-a oară în Liga 1 ca antrenori. Palmaresul este net favorabil „Regelui”: 6 victorii, 5 remize și doar două înfrângeri

  • UTA - Farul are loc azi, de la ora 14:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport 2, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.

UTA - Farul îi aduce față în față pe cei mai titrați antrenori din acest sezon de Liga 1, Rednic și Hagi.

„Puriul” a fost de două ori campion al României (2003 cu Rapid şi 2007 cu Dinamo) și are alte 4 trofee câștigate: Cupa României (2002 cu Rapid), Supercupa României (2002 şi 2003 cu Rapid), Cupa Azerbaidjanului (2011 cu Kazar). 


Un palmares aproape identic are și „Regele”. A fost de două ori campion al României (2017 cu Viitorul, 2023 cu Farul) și a câștigat alte 3 trofee: Cupa Turciei cu Galatasaray (2005), Cupa României cu Viitorul (2019), Supercupa României cu Viitorul (2019). 

Chiar dacă Rednic are un trofeu în plus față de Hagi, constănțeanul stă mult mai bine la întâlnirile directe. A câștigat de 6 ori, a remizat de 5 și a pierdut doar de două ori.

Rednic nu l-a mai învins pe Hagi din 2016

Iar ultima sa înfrângere în fața lui Rednic a avut loc 7 ani și 8 luni! Mai exact pe 4 aprilie 2016, când Dinamo o învingea pe Viitorul cu 2-1. Meciul a avut loc în play-off, iar marcatorii au fost Florin Tănase, respectiv Kortzorg și Vali Lazăr.


Rednic și Hagi, la meciul din aprilie 2016

De atunci au mai fost 7 partide între cei doi, 4 victorii Hagi și 3 remize. 

Mai mult, Gică i-a administrat două dintre cele mai rușinoase înfrângeri din cariera lui Rednic: 

  • 2 noiembrie 2015, Dinamo - Viitorul 1-5
  • 1 decembrie 2018, Viitorul - Dinamo 4-1 

Primul duel dintre cei doi a avut loc acum 17 ani și 8 luni, pe 21 aprilie 2006, și s-a terminat la egalitate: FC Vaslui - Poli Timișoara 1-1.

Uriași și ca fotbaliști

Rednic și Hagi nu sunt doar cei mai titrați antrenori din Liga 1, ci și cei care au avut carieră de fotbaliști impresionantă.

Cei doi au fost colegi la „națională” la două turnee finale: Euro 1984 și World Cup 1990.

Rednic și Hagi, în rândul de jos, la Euro 1984

Palmares Mircea Rednic ca jucător:

  • Dinamo (5 trofee): două titluri (1984, 1990) și 3 Cupe ale României (1984, 1986, 1990)
  • Rapid (3 trofee): un titlu (1999), o Cupă a României (1998) şi o Supercupă a României (1999)
  • Standard Liege (un trofeu): Cupa Belgiei (1993)
  • 83 de meciuri și 2 goluri pentru echipa națională
  • 391 de meciuri și 29 de goluri în Liga 1

Palmares Gheorghe Hagi ca jucător:

  • Steaua (6 trofee): 3 titluri (1987, 1988, 1989), 2 Cupe ale României (1987, 1989), Supercupa Europei (1987), finala Cupei Campionilor Europeni (1989)
  • Real Madrid (un trofeu): Supercupa Spaniei (1990, a jucat 3 minute în cele două manşe, 1-0 şi 4-1 cu Barcelona)
  • Barcelona (un trofeu): Supercupa Spaniei (1994, a jucat titular în ambele manşe, 2-0 şi 4-5 cu Zaragoza)
  • Galatasaray (10 trofee): 4 titluri (1997, 1998, 1999, 2000), 2 Cupe ale Turciei (1999, 2000), Supercupa Turciei (1996, 1997), Cupa UEFA (2000), Supercupa Europei (2000)
  • 124 de meciuri și 35 de goluri pentru echipa națională
Hagi, sus dreapta, și Rednic, mijloc jos, înaintea meciului cu Argentina de la World Cup 1990

VIDEO Superliga - Etapa XX » Match Preview UTA Arad - Farul

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.