Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a prefațat meciul cu FC Botoșani în cadrul unei conferințe de presă.
- Botoșani - Dinamo are loc luni, de la ora 20:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Orange Sport 1, Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Partida din Moldova e extrem de importantă pentru Dinamo, care cade pe ultimul loc dacă pierde, dar ar începe să respire în cazul unei victorii. Kopic cunoaște miza meciului cu Botoșani și are încredere îl elevii lui.
Zeljko Kopic: „Nu e ușor să fii acum la Dinamo”
„Asta e realitatea, trebuie să jucăm doar la victorie. O să dau totul pentru victorie, văd că și jucătorii fac asta. Sunt sigur că vom fi la un nivel bun, suficient cât să câștigăm. Vom încerca să facem pe teren tot ce am pregătit la antrenament. Avem jucători suficienți, Amzăr era important, dar sper ca jucătorii care vor intra să se ridice la un nivel bun.
Jucătorii lui Dinamo simt diferența de nivel dintre Liga 2 și Liga 1, nu e ușor pentru ei. Simt că vor să crească, muncesc mult, în privința asta nu am de ce să mă plâng. Nu e cel mai fericit moment să fii acum la Dinamo. Știm unde suntem și vrem să ieșim din situația asta”, a transmis Zeljko Kopic la conferința de presă.
Trebuie să fim uniți ca să facem un meci bun și să schimbăm situația în care ne aflăm. Nu am câștigat de mult timp, asta mă înnebunește. Nu e normal pentru un club ca Dinamo. Nu e suficient, jucătorii știu asta. Acum e momentul să câștigăm, a trecut prea mult timp. E greu să revenim, dar nu e imposibil. Trebuie să ne apropiem de echipele din fața noastră.
- Lucas Alves, fundaș central Dinamo
{{text}}