Fotbal   •   Liga 1   •   LITIGIU

S-au despărțit amiabil, dar au ajuns la judecată » Antrenorul demis din Liga 1 își cere banii

Toni Petrea, dreapta,

Articol de Viorel Tudorache   —  duminică, 17 decembrie 2023

Anton Petrea (48 de ani) a ajuns la judecată cu „U” Cluj, după ce a fost demis pe 24 august 2023. Antrenorul a fost dat afară după un mandat-fulger de doar 11 săptămâni și șase meciuri oficiale. Bilanț: o victorie, trei egaluri, două înfrângeri, locul 12 în Superliga, după 6 etape.

În decembrie, la patru luni de la momentul despărțirii de „U” Cluj, Toni Petrea a reclamat gruparea din Dealul Feleacului la comisiile FRF, pentru a recuperare o datorie în jur de 17.000 de euro.

Situația pare surprinzătoare, ținând cont că părțile au declarat public că a fost vorba despre o reziliere amiabilă. 

„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord de încetare a colaborării cu antrenorul Anton Petrea”, au anunțat „Șepcile roșii”.


La rândul său, după ce a încheiat conturile cu „alb-negrii”, tehnicianul a precizat: „Am încheiat pe cale amiabilă contractul cu Universitatea Cluj. Singura mea nemulțumire a fost că cei din club au negociat cu un antrenor atât timp cât eu eram încă acolo. Trebuia să încheiem noi colaborarea mai întâi”.

Toni Petrea a reclamat „U” Cluj la CNSL

Întrunită joi, 14 decembrie 2023, Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) i-a dat câștig de cauză antrenorului și a obligat clubul U Cluj la plata drepturilor financiare restante.

Decizia nu este definitivă, ardelenii pot face recurs.


Litigiul dintre Anton Petrea și clubul „U” Cluj a ajuns la CNSL

Toni Petrea a avut salariu de 8.000 de euro la ”U” Cluj

Din informațiile Gazetei Sporturilor, Anton Petrea a avut un salariu lunar de aproximativ 8.000 de euro la Universitatea Cluj. Acesta a avut stabilit ca obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 7-9 în clasamentul Superligii.

Toni Petrea a fost destituit după înfrângerea suferită de „U” în derby-ul Clujului, 3-4 în fața rivalei CFR Cluj.

În locul fostului antrenor de la FCSB, conducerea lui „U” Cluj l-au readus pe banca „studenților” pe Neluțu Sabău.

Citește și alte articole:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.