Liga 1

Nelu Varga, vehement după arbitrajul din Sepsi - CFR Cluj: „Îmi este lehamite! Suntem luați de proști!

Articol de Sergiu Alexandru  —  luni, 18 decembrie 2023

Nelu Varga, finanțatorul lui CFR Cluj, a avut o reacție dură la adresa arbitrajului din meciul pierdut cu Sepsi, 1-2.

CONTEXT: 

  • Golul decisiv, marcat de Vitalie Damașcan în minutul 85, a fost prefațat de un ofsaid la Rondon. Covăsnenii au dat lovitura la capătul unei faze analizate timp de peste trei minute în camera VAR. Decizia luată de Iulian Dima și Alexandru Filip pare imposibil de explicat.
  • Pe construcția acțiunii finalizate de Vitalie Damașcan, Ștefănescu a deviat mingea în interiorul careului advers. Rondon, care se afla dincolo de linia ofsaidului, trasă la ultimul apărător (Matei Ilie), s-a întors și a pasat către un coechipier. Au urmat o centrare și șutul lui Damașcan.
  • Reluările prezentate ulterior în cadrul emisiuni „Sport Center” de la Orange Sport arată liniile trase în camera VAR. Piciorul lui Rondon este evident mai aproape de poartă decât Matei Ilie.

Omul de afaceri a criticat în termeni duri arbitrajul lui Marcel Bîrsan și decizia luată din camera VAR, declarând că nu e prima dată când consideră că echipa lui e dezavantajată de arbitraj.

Nelu Varga, vehement după arbitrajul din Sepsi - CFR Cluj

„Îmi este lehamite. Vă rog să scrieți despărțit «Le-ha-mi-te!». Ce aș mai putea eu să comentez când a văzut toată lumea? Un singur lucru nu înțeleg. Dacă era o fază foarte complicată, foarte grea, așa puteam să pricep. 

Să stai 5 minute să analizezi un ofsaid clar, acolo, la Rondon, iar după aceea să dai gol valabil? Credeți-mă că nici nu mai știu ce să spun. 

Suntem luați de proști! Nu vreau să mai comentez pentru nu vreau să mai intru în polemici. O să ne facem echipă și o să ne luptăm cu toată lumea ca să câștigăm titlul de campioni.

Este un tur de campionat în care ne-am lovit de probleme de arbitraj aproape la fiecare etapă. Nu vreau să mă gândesc la absolut nimic altceva, vă las pe voi să comentați. Lucrurile sunt extrem de clare. 

Nu este prima oară când în acest campionat suntem defavorizați și nu mai înțeleg pentru ce este VAR-ul. Dacă nici cu linii trase nu vezi un ofsaid clar la Rondon...” , a declarat Nelu Varga la Fanatik.

VIDEO Gol controversat marcat în Sepsi - CFR Cluj

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.