Hulk (37 de ani) a anunțat recent că așteaptă al doilea copil cu Camila Angelo, nepoata fostei sale soții, Iran Angelo.
Fostul supertar al lui Zenit și FC Porto și-a șocat fanii în 2019 când și-a părăsit soția pentru nepoata acesteia.
Hulk: „Prima dată le-am dat vestea copiiilor mei și fostei soții”
„Vă mulțumesc tuturor pentru nenumăratele mesaje pe care le-am primit în legătură cu sarcina soției mele. Încă un fiu, încă o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Am păstrat totul secret, prima dată le-am dat vestea copiiilor mei și fostei soții.
„Copiii mei n-au știut până acum și am decis de comun acord cu soția mea să le spunem în vacanța pe care am petrecut-o recent împreună. Când le-am dat vestea au fost foarte fericiți. Știam că vestea s-ar fi răspândit rapid, așa că a trebuit să le spun chiar eu”, a declarat Hulk.
Iran Angelo: „Minciunile și infidelitățile sunt ca niște cuțite”
„Minciunile și infidelitățile sunt ca niște cuțite, îți provoacă răni, te fac să sângerezi și să mori în interior. Dar pentru cei care au primit aceste lucruri de la Dumnezeu, asta a însemnat o renaștere. M-am născut din nou după fiecare dezamăgire și fiecare minciună pe care am trăit-o deaorece Dumnezeu m-a făcut mai puternică”, declara Iran Angelo după ce a aflat de primul copil pe care Hulk urma să îl aibă cu nepoata sa, Camila.
{{text}}