International   •   Campionate   •   ANGLIA

Amendă uriașă primită de Manchester City, după incidentul din finalul jocului cu Tottenham!

Haaland și colegii săi și-au pierdut mințile după decizia arbitrului // Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  marți, 19 decembrie 2023

Manchester City a fost sancționată de Comisia de Disciplină a federației engleze cu o amendă de 140.000 de euro, din cauză că jucătorii lui Pep Guardiola s-au dus să protesteze în grup la o decizie a arbitrului Simon Hooper la finalul partidei cu Spurs, terminată cu 3-3 și în care „cetățenii” au fost opriți să marcheze pe contraatac.

Campioana Angliei ar fi pierdut două puncte din cauza arbitrului care a oprit meciul cu Tottenham disputat pe 3 decembrie și încheiat cu scorul de 3-3. 

Manchester City va trebui să achite o amendă de 140.000 de euro pentru modul în care s-au comportat jucătorii lui Pep Guardiola față de Simon Hooper.

„Cetățenii" din teren l-au luat cu asalt și l-au înconjurat pe „centralul" meciului, protestând vehement față de decizia acestuia de a nu mai lăsa avantaj într-o fază din minutul 90+4 în care Jack Grealish scăpase singur cu porarul Vicario!


Haaland a urlat la arbitru și apoi l-a insultat

Hooper a lăsat jocul să continue la faultul lui Emerson Royal comis la centrul terenului asupra lui Erlng Haaland, iar apoi, inexplicabil, a întors faza și a dictat lovitură liberă pentru City! 

Cel mai vehement a fost chiar atacantul faultat, norvegianul Haaland. După ce a urlat la „central", nouarul lui Guardiola și-a pierdut controlul și l-a înjurat de trei ori pe Hooper (F**k off!), fără ca arbitrul să ia nicio măsură disciplinară împotriva lui.

Haaland a scăpat de suspendare!


Mai mult, Erling a postat pe contul personal de X (fostul Twitter) un atac asupra arbitrului, mesajul conținând numai trei litere, WTF (abrevierea la What The F**k!). 

Haaland a șters mesajul înainte să devină viral, numai că fanii de pe rețelele sociale au apucat să facă o captură de ecran și au redistribuit postarea care încalcă regulamentul FA.

Presa engleză speculase că golgheterul scandinav ar putea sta pe bară câteva etape din Premier League dacă Simon Hooper îl menționa pe Haaland drept capul răscoalei lui Manchester City din teren. Lucru care probabil, nu s-a confirmat, astfel că el va putea reveni după ce va scăpa de accidentare.

Îmi mai pierd și eu capul și fac gesturi nepotrivite, dar decizia lui Simon Hooper mă surprinde. De ce a mai lăsat avantajul și nu a dat fault pe loc? La cum au reacționat și ceilalți jucători trebuia să îi elimine pe toți! 



- Pep Guardiola, manager Manchester City

Citește și alte știri de fotbal internațional

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.