Nu încetează să fie comentată aprins faza golului de 2-1 cu care Sepsi a reușit s-o bată pe CFR în finalul meciului disputat duminică în Covasna.
După ce s-a discutat mult, și în contradictoriu, dacă Rondon s-a găsit în ofsaid înainte ca Damașcan să înscrie, cunoașteți contextul, iată că însuși Kyros Vassaras a pus la punct lucrurile.
În urma unei analize atente, șeful arbitrilor a ajuns la concluzia că "Golul a fost marcat din ofsaid. O greșeală regretabilă a brigăzii de arbitri, motiv pentru care doresc să prezint scuze, în numele CCA, celor afectați de această greșeală".
Greu de imaginat că a fost altfel, din moment ce tocmai cel care obișnuia să acopere erorile subordonaților săi, ori măcar să încerce asta, s-a văzut nevoit să admită că aceștia au gafat la Sf. Gheorghe.
De aceea Vassaras a și anunțat, prompt, că îi va opri de la delegări atât pe cei doi din camera VAR, cât și pe asistentul care n-a ridicat fanionul la poziția lui Rondon. Știți bine că regula era ca grecul să-i apere pe arbitri, nu să se dezică de ei public.
Întrucât a făcut-o, rezultă că Iulian Dima et Co. au scăpat rău hățurile și Vassaras n-a avut altă ieșire. Declarația lui ar trebui să încheie orice polemică.
Să-i determine pe contestarii ofsaidului lui Rondon să accepte că au judecat subiectiv, în favoarea echipei favorite. Să-i determine ori măcar să-i îndemne, să-i împingă să se îndoiască.
Fie și numai în ideea că, specializat în asemenea analize, șeful CCA n-avea cum să se înșele. Dincolo de cusururile sale, Vassaras chiar reprezintă o autoritate în materie.
Kyros Vassaras
Apreciez că merită reprodusă și opinia patronului lui Sepsi, Laszlo Dioszegi declarând că "Am revăzut faza după meci și recunosc că arbitrii au greșit. A fost ofsaid, însă nimeni de la Sepsi n-are nicio vină". Qed.
Ca atare, cât de frumos e să țină cu echipa lor de suflet, fanii FCSB ar trebui să admită că toate argumentele invocate de ei, mingea venită de la adversar, Rondon aflat în retragere (!) etc, au picat pe rând ca popicele.
A fost ofsaid și punct, orice discuție pe această temă înseamnă pierdere de vreme. Sigur că unora nu le place, dar polemica amintită a mai născut una.
Vassaras n-a procedat corect recunoscând eroarea de la Sf. Gheorghe după ce-a tăcut când s-au comis greșeli mult mai grave, s-a auzit reproșul lui Mihai Stoica.
Ori, reversul medaliei, dacă intervenind așa grecul a arătat deschidere și transparență, adică și-a schimbat în bine atitudinea. A progresat, opinia lui Adrian Porumboiu.
Personal, nu m-aș grăbi să mă pronunț, așteptând să constat cum va continua președintele CCA. Dacă va rămâne pe aceeași linie a sincerității, nesfiindu-se să-și pună cenușă în cap și să dicteze sancțiuni, m-aș alătura celor ce se referă la o nouă abordare.
În caz contrar însă, nu, m-aș gândi doar la o mică șmecherie. La un alibi.
{{text}}