Cu antipatie, despre măreție

Fără Guardiola, City cu același lot ar fi fost o echipă puternică și atât. Așa că nu-i cântați declinul.

Nu e cu totul exclus ca omenirea să aibă probleme mai importante decât declinul lui Guardiola. Una din ele ar putea fi retrogradarea lui F.C. Santos. 

După 111 ani de mit și splendoare, Santos a coborât pentru prima oară între muritori. Poate și pentru a aminti, alături de steaua căzătoare a lui Guardiola, că măreția e trecătoare. 

Regula care face sau desface istoria imperiilor lucrează mai repede și mai nedrept în fotbal. Și tocmai asta ar trebui să ne facă atenți la lecțiile pe care fotbalul le livrează gratuit.

Muritori cu medalie de nemuritori

City pierde puncte și comentatorii remarcă adesea resentimentar că Guardiola e "pe ducă". Dar care e surpriza? Guardiola nu mai e invincibil? City nu mai colecționează toate punctele și trofeele? 

Dacă asta e noutatea, atunci nimic nu e nou. E banal, dar City și Guardiola, la fel ca Inter și Herrera, Covaci și Ajax, Ferguson și Man United, sunt muritori cu medalia de nemuritor la gât. 

Altceva scapă înțelegerii celor ce anunță satisfăcuți declinul lui Guardiola. Iar acest altceva plutește inaccesibil mult deasupra statisticilor care înlocuiesc tot mai des gândirea.

Succesul asupra fotbalului

Ei bine, Guardiola nu și-a dorit niciodată succesul. Succesul în cutare meci sau competiție. Guardiola e un idealist și asta înseamnă că ținta lui e alta: succesul asupra fotbalului. 

Guardiola face parte din rasa mentală rarisimă a vizionarilor care descoperă ideea cu care cred că pot înghiți fotbalul schimbându-i definitiv istoria. Iar, asta, Guardiola a făcut deja și nici un alt succes nu poate fi mai mare.

O boală transmisibilă

Să privim mai bine exponatul. N-ar trebui să uităm că mentorii lui Guardiola sunt oameni de fotbal geniali care nu și-au dorit niciodată succesul și au excelat chiar în triumfuri prin eșec. 

Marcelo Bielsa și Johan Cruyff, oamenii pe care Guardiola îi venerează, au pierdut titluri și trofee, au făcut figură de sonați irecuperabili și, pe parcurs, au rescris jocul de fotbal. 

Cel mai misterios e Juanma Lillo, secundul lui Guardiola, antrenor de la 16 ani și posesorul ideii după care fotbalul e un joc terminat care trebuie reînviat de un sistem nou.

Boala e transmisibilă. Arteta, elevul lui Guardiola, repetă la Arsenal extremismul care se bate în fiecare meci cu varianta acceptată a jocului de fotbal. Cine a văzut Arsenal evacuând Brighton din teren, duminica trecută, știe cum arată noua gnoză.

Banalul fără Pep

Inevitabil, idealismul acestor mari figuri de reformatori e scump și cere jucători de clasă. Bielsa a fost varianta economică și asta explică de ce sistemul lui a strălucit fără să producă. 

Guardiola are la dispoziție munții de bani și superjucătorii necesari. Probabil că lunile de absență a lui De Bruyne au mult de-a face cu declinul aparent al ultimelor meciuri. Însă relația trebuie bine înțeleasă. Fără Guardiola, același lot ar fi fost o echipă puternică și atât.

Declinul lui Guardiola e o impresie întârziată și fără sens. Guardiola a câștigat, deja, tot. După el, fotbalul nu mai e același. O spune cineva care îl antipatizează sincer și își dorește febril naufragiul afacerii Man City.