Neymar n-are nicio șansă să joace pentru Brazilia la Copa America, ce va fi găzduită în iunie în SUA - a anunțat doctorul Selecao, Rodrigo Lasmar. Vedeta sud-americanilor a fost operat în noiembrie, după ce și-a rupt meniscul și ligamentele încrucișate.
Neymar și-a rupt ligamentele încrucișate și meniscul în octombrie, într-un meci susținut cu naționala Braziliei împotriva Uruguayului, în preliminariile CM 2026.
Pe 2 noiembrie a fost operat și suporterii au trăit cu speranța ca va fi recuperat la timp, astfel ca în iunie să poată merge cu Selecao la Copa America, ce se va ține în SUA.
Când va reveni Neymar pe gazon
Însă medicul reprezentativei, Rodrigo Lasmar, susține că atacantul în vârstă de 31 de ani nu are nicio șansă. „Este prea devreme, nu are rost să sărim pașii pe care-i are de făcut ca să se recupereze complet.
Neymar va fi pregătit să revină abia la startul viitorului sezon european, care se dă în august 2024", a declarat Lasmar postului Radio 98.
Medicul avertizase de acum două luni: „Trebuie să înțeleagă”
Medicul avertizase încă de acum două luni: „Este foarte important ca Neymar să înțeleagă accidentarea gravă pe care a suferit-o. A mai avut și altele, în trecut, aceasta a fost a treia operație.
Am participat la celelalte două, au fost perioade mai scurte de recuperare. De data aceasta este cea mai gravă accidentare, are nevoie de mai mult timp, așa că avem nevoie ca el să fie foarte concentrat și dedicat recuperării”.
Ghinionistul Neymar
Din cauza leziunilor, Ney a ratat campania victorioasă a Braziliei la Copa America 2019, apoi șase săptămâni de competiție în 2021.
Accidentările l-au limitat la doar 17 apariții în acest an, atât pentru club, cât și pentru Selecao. În februarie, pe când era încă la PSG, s-a accidentat la gleznă și, ulterior, a fost absent timp de cinci luni.
Golgheterul all-time al Braziliei, 79 de goluri în 128 de meciuri, s-a transferat în vară de la PSG la Al Hilal, în Arabia Saudită, contra sumei de 98,3 milioane de dolari.
Care sunt adversarele Braziliei la Copa America
Brazilia va debuta în Grupa D a Copei America pe 24 iunie, la Inglewood, California, împotriva unui adversar ce urmează să fie decis între Honduras și Costa Rica.
Apoi va juca împotriva reprezentativelor Paraguay și Columbiei.
{{text}}