Țara de dinainte

Tot înainte către înapoi!

Statul român pare câteodată un comic din filmele mute. Chaplin, Keaton. Neavând darul vorbirii, prin ecran trebuia să se dea în spectacol prin mişcări ale corpului care să surprindă, să distreze. Un picior o ia într-o parte, celălalt în direcţia opusă. Mâna dreaptă mângâie capul, stânga îl ia la palme. Faţa e severă, dar trupul face mişcări care provoacă hohote de râs. Statul dă o lege care limitează la 6.000 de euro salariile sportivilor plătiţi din bani publici şi imediat Guvernul suplimentează bugetul unui club departamental cu 1,5 milioane de euro pentru, genial!, plata salariilor alea mari, care trebuie micşorate. Până de curând spuneam că România nu are o adevărată politică de stat pentru sport. De acum putem spune că are una. Anti pro sport.

Republica Shiva

E vorba despre Rapid. Dar ar putea fi la fel de bine vorba, sub diferite forme de ajutor, despre Steaua, CSM, Bistriţa, Buzău, Târgovişte, U Cluj, FC Argeş şi multe altele. Chiar multe, multe. E normal să fie multe. Şi statul român "e" mai multe. E statul care taie salariile mari şi statul care dă bani pentru salariile mari. E statul care pentru unii dă cu o mână şi ia cu două şi statul care pentru alţii ia cu nicio mână şi dă cu trei. Acest Shiva postmodern e oglinda a ceea ce am ajuns după mai bine de trei decenii de chiuit prin curtea şcolii: o sumă de cetăţeni şi instituţii la fel de coerente şi cosimţitoare unele cu altele aşa cum sunt uzbecii cu patagonezii.

Premiant la fotbal, repetent la pile

Adecvarea deciziilor e impecabilă. Se construiesc stadioane acolo unde echipele sunt prăbuşite şi sunt amânate altele acolo unde, vezi Constanţa, echipele-fanion tocmai au obţinut performanţe. Dar poate aşa trebuie să fie ca să fie respectat algoritmul. Hagi chiar dă semne că a obosit, ca o lampă care pâlpâie la capătul bateriei. Poate că noul stadion care îi va purta numele va fi gata când Farul se va afla din nou acolo de unde l-a luat Gică, în "B", ca să promoveze celelalte cărora li se fac "catedrale" pentru un fotbal de sat. Trebuie să te cuplezi la statul care trebuie, Gică ! Degeaba strigi prin conferinţe. Citeşte începutul. Ăsta e un film mut.

Pup-n bot şi papă tot!

Mai ştiţi vreo ţară al cărei guvern să aprobe deblocarea unor sume din Fondul de rezervă pentru plata salariilor unui club sportiv? Aş fi fericit să aflu. Rugăminte: să fie, dacă se poate, mai la vest de noi, nu la est. Ca să ştim cu cine ne acordăm, către cine tindem, cu cine ne însoţim. Şi da, ştiu, peste tot în Marea Britanie, Franţa, Germania şi celelalte occidentale statul ajută sportul. Doar că sportul acolo nu e un sac fără fund în care arunci, cu iz electoral, bani după plac fără să îi pretinzi coerenţă, performanţă şi relevanţă. Statul nostru face ca părintele care, în loc să educe, să convingă, să însoţească şi să răsplătească după merit, îi cumpără copilului lucruri scumpe ca să îi câştige o dragoste toxică.

Şi noi ce facem, nea Marcele?

Cum de a putut clubul Rapid să-şi depăşească în asemenea hal bugetul? Şi care sunt consecinţele? Şi la anul la fel va fi? Şi de ce n-ar face şi alţii la fel? Şi de ce le-ar refuza Guvernul altora o asemenea mană cerească? Şi de ce să nu ne dea Guvernul bani tuturor? Uite aşa, să ne dea bani şi nouă, că toţi suntem români, toţi facem câte ceva şi toţi ne depăşim bugetele. Sau visăm la asta. Ce bine ar fi să trăim şi să dormim având sub noi acest stat-saltea! De unde să vină banii? Ei, asta-i! Ce ne interesează? Încet, încet, ne întoarcem acolo unde credem că ne aşteaptă un loc călduţ. La ţara de dinainte. Coerentă, fermă, autoritară, cu oameni responsabili care au grijă de noi, toţi. Ce, nu era aşa? Oricum, aşa o văd mulţi de la peste treizeci de ani depărtare. Şi, uite, poate că şi sportul se va întoarce la marile lui performanţe. Hai, ce mai aşteptăm?