Liga 1

Reacție virulentă după ce Dinamo a acuzat arbitrajul: „La câte golăneli au făcut în viața, trebuie să plângă ani de zile”

Dinamo

Articol de Alexandru Stanciu  —  Wednesday, 20 December 2023

Sorin Cârțu (68 de ani), legendă a „Craiovei Maxima”, a avut o reacție dură după ce oficialii lui Dinamo au acuzat în mai mult rânduri arbitrajul din Superligă.

Sorin Cârțu susține că Dinamo a făcut mai multe „golăneli” de-a lungul timpului, fapt pentru care merită să fie nedreptățiți acum.

Sorin Cârțu: „La câte golăneli au făcut în viață, trebuie să plângă ani de zile”

„Se plânge Dinamo? Păi, la câte golăneli au făcut în viața lor, ăștia trebuie să plângă ani de zile și tot nu-și acoperă necazurile pe care le-au făcut în fotbalul românesc. Așa că nu-i compătimesc. La ce au făcut ei în fotbalul românesc, le trebuie ani mulți de necaz, de patimă, ca să se curețe. 

Au făcut și când eram jucător, și când eram antrenor. Câte au făcut și la alte generații dinaintea mea… Nu sunt persoana aceea la care să plângă pe umăr. Dinamo are destule păcate”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit playsport.

Sorin Cârțu: „Eu nu văd intervenții din astea când se greșește împotriva Craiovei”

„E bine că Vassaras și-a asumat ceea ce au greșit alții. Și-a asumat el, ca șef al arbitrilor. Dar, până la urmă, CFR a fost privată de niște puncte sau șansa de a întoarce. 

Multe se pot întâmpla, că nu era ultima fază din meci. Este problema antrenorului căruia i se reproșează, când este o înfrângere. Sunt multe care se leagă acum. Dar, faptul că totuși a recunoscut, este un lucru în plus. Așa să facă și altă dată. 

Eu nu văd intervenții din astea când se greșește împotriva Craiovei. Depinde și împotriva cui se greșește. Dacă îmi aduc aminte penalty-ul ăsta care a fost cu Crețu, la meciul cu Iași… 

În prima sau a doua etapă a fost un penalty mai clar decât a fost acesta. La VAR a fost același arbitru. Dar atunci a judecat într-un fel, acum a judecat pentru Iași.

Consider că aceste comunicate se dau în funcție de cine este implicat în faza respectivă. Știi cum e proverbul acela: «Înainte să dai cu piciorul în câine, ar trebui să întrebi al cui e»”, a mai adăugat Sorin Cârțu.

VIDEO Dani Iglesias, mesaj pentru fanii dinamoviști: „Merită mult mai mult de la noi”

>

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.