Liber de contract de la începutul lunii noiembrie, când a plecat de la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu ar putea reveni în Turcia. E dorit de Beșiktaș.
La 78 de ani, Mircea Lucescu nu are de gând să se retragă. Și pare gata de o nouă aventură. În Turcia.
Mircea Lucescu e dorit la Beșiktaș
Presa turcă scrie că Beșiktaș se va despărți de antrenorul Riza Calimbay, Contractul său urmând să se încheie pe 27 decembrie, când va avea loc o ședință a Consiliului de Administrație.
Șefii turcilor au discutat cu Hansi Flick, dar acesta i-a refuzat în așteptarea unei oferte din Bundesliga. Iar după refuzul neamțului, Beșiktaș s-a îndreptat către Mircea Lucescu.
Turcii scriu că Mircea Lucescu ar urma să semneze un contract pe un an și jumătate, iar legendarul Miroslav Klose ar urma să-i fie secund. Planul e ca neamțul să preia echipa la finalul contractului lui Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a antrenat doi ani la Beșiktaș, între 2002 și 2004. A venit la clubul alb-negru chiar de la rivala Galatasaray (2000-2002). Cu Lucescu pe bancă, Beșiktaș a fost campioană în sezonul 2002-2003.
De-a lungul anilor, Mircea Lucescu a mai antrenat la Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev.
În prezent, Beșiktaș e pe locul 5. Are 26 de puncte în 15 etape. Lider e Fenerbahce, cu 43, la egalitate cu Galatasaray.
{{text}}