Campioană mondială absolută la gimnastica, Maria Olaru (41 de ani) primește din partea Gazetei Sporturilor premiul de „Legendă GSP” 2023 pentru performanțele unice realizate în gimnastica românească. Campioană olimpică în 2000 la Sydney, cu echipa, Maria dezvăluie motivele pentru care a făcut un pas în spate din lumina reflectoarelor și care sunt provocările vieții de părinte.
- Doamna Olaru, la 23 de ani de la retragerea dvs. din activitate, Gazeta Sporturilor a decis să vă ofere un premiu de legendă pentru performanțele pe care le-ați realizat în sportul românesc. Cum sunteți în momentul acesta?
- Îl primesc cu mare bucurie și sunt surprinsă! Niciodată nu este prea târziu. Un premiu este binevenit și este o recunoaște a faptelor mele, a lucrurilor făcute bine, zic eu. Cam tot ce fac, fac cu maximă seriozitate, maxim profesionalism. Atât cât mă pricep, din punctul meu de vedere. Și tocmai de aceea, vă mulțumesc din suflet și consider că-l merit!
- Ați dispărut brusc din fenomen în ultimii ani, iar lumea nu mai știe prea multe despre Maria Olaru.
- Dacă vreți, sincer, asta mi-am dorit. Întotdeauna până să am copilul am adăugat foarte multe lucruri la cariera mea. Știam că acela este momentul oportun. După care contextul nu m-a avantaj, dar ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se împlinească, chiar asta s-a întâmplat!
Maria Olaru, despre pasul făcut în spate: „Am vrut să mă ocup de educația copilului”
- Dar de ce?
- După ce-am devenit părinte chiar n-am mai putut să fac altceva, contextul nefiindu-mi favorabil. Am vrut să mă ocup de educația copilului, chiar dacă greșesc sau eșuez ca părinte, eu sunt acea persoană și nu e nevoie să dau vina pe o bonă. Nici nu am bunici care să mă ajute, adică nu mai am eu părinți. Cumva așa s-au așezat lucrurile și mă bucur enorm. În timpul acesta nu am întârziat sau nu am încetat niciodată să evoluez. Chiar dacă m-am ocupat de copil, am evoluat împreună cu el, mi-am trăit copilăria împreună cu el.
- Ați încercat...
- I-am dedicat lui toată energia, sprijinul și suportul, fiindcă sunt importanți primii pași în viață. Pe lângă cei șapte ani de-acasă, temelia să fie una solidă, pentru că, așa cum observați, radiografia societății românești nu arată foarte bine. Consider că am luat cea mai bună decizie și cea mai înțeleaptă, să mă ocup eu, atât cât mă pricep. Vreau să cred că în continuare caut desăvârșirea atât ca părinte, cât și ca partener al copilului meu.
„Mă străduiesc să fiu un părinte bun”
- Cum e cel mic? Ce ne puteți spune?
- Discutăm foarte mult, discut cu el de când era în burtică. Avem o relație de mulți invidiată, dar sper și mă străduiesc să fiu un părinte bun. Îmi spune totdeauna că sunt cea mai bună. O mămică desăvârșită. Nu știu și nu avem după ce să ne raportăm, dar știu că mă străduiesc.
- Și vă iese?
- Greul abia de-acum începe. Primele semințe le-am sădit, dar de-acum urmăresc fiecare pas, urmăresc fiecare manifestare, comportament pentru că trebuie să văd din fașă anumite lucruri. Tocmai de aceea vreau să-i fiu alături și să-i urmăresc evoluția. Pentru că de aici formăm caracterul și vreau să-i insuflu, cât mă pricep, cât mai multe lucruri bune, eficiente.
„Practic, am simțit de cele mai multe ori, calitățile mele au fost defectele mele”
- V-ați fi dorit să rămâneți implicată în fenomen?
- Oarecum lucrurile s-au așezat de la sine. Nu știu dacă mi-am propus sau nu. Consider că m-am născut cu foarte multe calități, dar am și dobândit pe parcursul vieții, eu fiind un autodidact în permanență. Practic, am simțit de cele mai multe ori, calitățile mele au fost defectele mele. Au venit de la sine, dar a fost și alegerea mea să mă dau la o parte simțind că nu sunt la locul potrivit sau nu sunt agreată, sau ideile mele nu sunt unele bune.
- Deci a fost o decizie normală, firească.
- După cum vedeți, în toate funcțiile sunt aleși oameni cu mai puține idei, nu cei care gândesc mai mult sau sunt creativi și-așa mai departe. Consider că așa a fost să fie. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt un om răbdător, înțelept și creativ, pentru că tot timpul m-am reinventat. Mă simt foarte bine în pielea mea, în ceea ce fac. Atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic, psihic. Consider că lucrurile, așa cum le-a vrut Dumnezeu, le-a așezat să ne fie bine, mie și copilului meu.
{{text}}