De ce Drăgușin?

S-au mirat unii că tradiționala anchetă întreprinsă de GSP l-a scos "Fotbalistul anului 2023" pe Radu Drăgușin. S-au mirat și, în opinia mea, au avut și motive. În sensul în care laureatul a obținut premiul foarte repede, la nici 22 de ani (îi va împlini pe 3 februarie), ba și fără să fi făcut vreo mare scofală la nivel de club.

De acord că a impresionat la Genoa, pentru care a bifat în actuala stagiune 16 partide, dar promovarea în Serie A nu reprezintă cine știe ce performanță. Mai ales când, după promovare, ești pe 14 în clasament, aproape de zona retrogradării. 

Plus că, își reamintesc aceiași, înainte să se remarce la "Grifon", adică până în 2023, Radu nu s-a impus nici la Sampdoria și nici la Salernitana, unde fusese împrumutat de Juventus.

Dacă șansa lui s-a numit Genoa, care i-a ridicat cota la 20 de milioane de euro, cel mai prețuit român în momentul de față, una și mai mare i-a oferit-o naționala. Spre lauda lui, Radu Drăgușin n-a lăsat-o să scape și așa a izbutit, arzând etapele, să se transforme rapid din promisiune în certitudine. Nu degeaba susținea Corneille, în Cidul, că valoarea nu așteaptă numărul anilor.

Deoarece în cazul lui n-a așteptat. Radu a debutat în națională pe 25 martie 2022, la 0-1 cu Grecia, și n-a mai ieșit din formația lui Edi Iordănescu, devenind unul dintre oamenii ei de bază. Titular pe parcursul campaniei pentru Euro 2024 în 10 meciuri din 10, cu 855 de minute petrecute pe teren (depășit doar de Burcă, 873), Radu a contribuit din plin, prompt și exact în intervenții, elegant, la obținerea en fanfare a calificării. 

Cu observația, obligatorie, că 3 din cei 5 adversari erau, într-un fel sau altul, afectați de război. Dacă România n-a pierdut nicio întâlnire în preliminarii, iar apărarea a primit doar 5 goluri, realizările i se datorează și fundașului central Radu Drăgușin.

Aceste argumente i-au determinat pe mulți dintre votanții GSP, între care și pe subsemnatul, să-l prefere pe Radu. Fără a-i scădea din merite câștigătorului ce se va declara „fericit și mândru” că a fost ales, nu greșesc afirmând că el a triumfat și pentru că a avut de înfruntat contracandidați mai slabi decât cei din anii precedenți. A existat concurență, evident, dar nu redutabilă. Ușor de doborât.

Când Nicolae Stanciu și Alibec, de pildă, au optat pentru campionate exotice, ca și pentru contractele ispititoare de-acolo, părerea mea e că primul în măsură să rivalizeze cu Radu Drăgușin era Florinel Coman, MVP-ul Superligii. Cum acesta a strălucit doar în competiția internă și rareori a sedus în tricoul tricolor, ori deloc, succesul lui Drăgușin apare logic, justificat. Felicitări pentru el!

Sigur că am fi vrut o bătălie mai încinsă la locul 1. Cu mai multe individualități de top, cu pianiști, nu cu cărători de piane. Una e însă să vrei și alta să poți.