Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Rapid, verdict crunt de la TAS: trebuie să plătească 680.000 de euro

Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 22 decembrie 2023

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a dat câștig de cauză lui Milos Pavlovic (40 de ani) în procesul dintre fostul fotbalist sârb și Rapid. Astfel, clubul din Giulești are de achitat 680.000 de euro până pe 16 ianuarie 2024, când se deschide oficial perioada de transferuri. 

În perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2013, fostul mijlocaș sârb Milos Pavlovic, despre care Dinu Gheorghe spunea la acea vreme că „pasează cu jgheabul”, a fost legitimat la Rapid.

Este vorba despre fostul club, societatea care a intrat în faliment în urmă cu 7 ani, în decembrie 2016, S.C. Fotbal Club Rapid București SA. 

Rapid a pierdut procesul cu Milos Pavlovic


În momentul falimentului, Rapid era nevoită să-i plătească o sumă importantă, de câteva sute de mii de euro, lui Pavlovic.

Banii n-au mai fost achitați, iar în mai 2022, odată cu revenirea Rapidului în prim-plan, sârbul a mers la Comitetul Disciplinar din cadrul FIFA pentru ca societatea pe care rulează actualul club, Fotbal Club Rapid 1923 SA, să fie recunoscută drept succesoarea sportivă a fostei echipe.

FIFA a recunoscut Fotbal Club Rapid 1923 SA drept continuatoarea fostei echipe, dar a decis că nu se impune achitarea datoriilor de către noua societate pe motive procedurale. Pavlovic a făcut apel la TAS în decembrie 2022, iar un an mai târziu a venit verdictul.

Judecătorii au întors decizia FIFA, i-au dat dreptate fotbalistului și au decis, conform Morgan Sports Law, firma care l-a reprezentat în proces, ca Rapid să plătească întreaga sumă. Din informațiile GSP.ro, este vorba despre aproximativ 700.000 de euro sub formă de salarii restante și dobânzi.


Milos Pavlovic // foto: arhivă GSP

Despre subiect a scris și Prosport.

11 meciuria bifat Pavlovic la Rapid în toate competițiile

Mai multe știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.