Fotbal   •   Liga 2   •   CSA STEAUA

Anunț triumfător la CSA Steaua: „Facem SA și ne asociem cu clubul! 99% s-a definitivat, nimeni nu va trece de 5% din acțiuni”

Jean Pavel

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 22 decembrie 2023

Jean Pavel, unul dintre cei mai influenți suporteri ai Stelei, unul dintre liderii peluzei, susține că proiectul asocierii CSA cu o societate de acțiuni prinde contur. Steaua, blocată de câțiva ani în Liga 2, ar scăpa astfel de statutul de club de drept public și ar obține astfel dreptul de promovare în prima ligă.

Steaua evoluează pentru al treilea an la rând în Liga 2. Indiferent de locul pe care-l va ocupa la finalul sezonului, echipa de fotbal nu va putea urca în prima ligă, aparținând de un club de drept public, CSA Steaua București.

În condițiile din prezent, Steaua poate obține dreptul de promovare cel mai devreme în vara lui 2025, la finalul sezonului 2024/2025. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca echipa de fotbal să-și schimbe forma de organizare până la începutul sezonului 2024/2025, adică până în vara anului viitor.

Jean Pavel: „Facem societate pe acțiuni și ne asociem cu CSA Steaua București”


În culise ar exista planuri concrete în acest sens. Jean Pavel, unul dintre cei mai influenți suporteri ai Stelei, a oferit detalii despre înființarea unei societăți pe acțiuni care să se asocieze cu clubul roș-albastru.

„O parte dintre suporteri s-au organizat la inițiativa mea. Sunt și persoane importante și vom face o conferință de presă, prima societate de acțiuni corectă pentru un club din România.

În următoarele trei luni urmează prospecția acționarilor. Fiecare cumpără cât poate. Societatea pe acțiuni se va asocia cu Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.

Fiecare va fi cu părțile care i se cuvin, în funcție de banii pe care îi vor strânge și ei cu marca. Avocații lucrează, s-a definitivat actul constitutiv în proporție de 99%.


Nu poate să ne oprească niciodată nimeni, doar dacă politic nu se vrea să se facă această asociere. Dar n-o să iasă bine. Să vedem dacă se aprobă. Nu salvăm nimic. Cei care trebuiau să salveze au furat Steaua”, a afirmat Pavel la Fanatik.

Detalii despre proiectul pus la cale la CSA Steaua: „O acțiune va costa doar 10 euro”

El susține că o acțiune în SA-ul constituit de suporteri va costa 10 euro și că nimeni nu va putea deține mai mult de 5% din totalul acțiunilor:

„Oricine ține cu Steaua, oricine vrea să investească într-o societate adevărată poate oricine și va costa doar 10 euro o acțiune. Acțiunile se vor determina în funcție de prospecția fiecăruia. Nimeni nu va putea însă să cumpere mai mult de 5% din total.

Consiliul de Administrație va fi format din zece persoane, plus al 11-lea, președintele clubului ales de Adunarea Generală a Acționarilor. Reprezentații grupurilor care se vor concretiza vor urca în consiliu”.

„Victor Pițurcă vrea să se implice la Steaua”

„Se știe că Victor Pițurcă e unul dintre cei care vor să se implice la Steaua. Nu vreau să confirm, nici să infirm.

Am o întâlnire foarte importantă și vom definitiva totul. Să sperăm că totul merge spre bine. Toată lumea va primi invitații. Tot ce înseană familai Steaua”, a completat suporterul.

VIDEO. FCSB e Steaua? Ce spune Cătălin Oprișan

Tot din Liga 2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.