Luis Suarez, 36 de ani, se reunește cu Leo Messi la trei ani și jumătate după ce a părăsit Barcelona. La final de contract cu Gremio Porto Alegre, atacantul uruguayan va semna pe un sezon cu Inter Miami.
Transferat în iulie 2014 de la Liverpool la Barcelona pentru 81,7 milioane de euro, Luis Suarez a jucat șase sezoane pe Camp Nou alături de Leo Messi. Au devenit prieteni de nedespărțit și pe teren, și în afara lui, cei doi petrecând multe vacanțe împreună, alături de familiile lor. Legătura din iarbă s-a întrerupt în iulie 2020, când faimosul atacant uruguayan s-a despărțit de Barcelona, trecând la Atletico Madrid.
Luis Suarez, la Inter Miami până la sfârșitul lui 2024
Trei ani și jumătate mai târziu, Suarez și Messi vor din nou coechipieri. La 36 de ani (chiar 37, pe 24 ianuarie), vârful naționalei celeste e la final de contract cu clubul brazilian Gremio Porto Alegre și se pregătește de reîntâlnirea cu Messi.
Astăzi, vineri, 22 decembrie, Suarez va semna cu Inter Miami, a anunțat Fabrizio Romano, confirmat de Miami Herald și Daily Mail. Un contract pe un sezon, până la sfârșitul lui 2024.
Luis Suarez și Leo Messi, pe vremea când erau colegi la FC Barcelona Foto: Guliver/GettyImagesLuis Suarez, reunire cu Leo Messi, Sergio Busquets și Jordi Alba. De la blaugrana în roz!
Acordul dintre jucător și gruparea la care este acționar și David Beckham era încheiat din noiembrie, oficializarea sa fiind iminentă!
Luis Suarez se va reuni nu doar cu Leo Messi, ci și cu Sergio Busquets (35 de ani) și Jordi Alba (34 de ani). Cele patru vechi stele ale Barcelonei în tricoul roz al lui Inter Miami.
Luis Suarez a marcat 557 de goluri în carieră la club și națională
Uruguayanul are 938 de meciuri în carieră în toate competițiile la club (800) și selecționata țării sale (138), marcând nu mai puțin de 557 de goluri (489-68).
{{text}}