Gigi Becali l-a „botezat” pe Mihai Lixandru (22 de ani), noul lui favorit de la FCSB.
Mihai „Aristide” Lixandru, cum a fost „botezat” în glumă de Gigi Becali, a fost urcat în linia de 3 mijlocași la FCSB. A fost integralist în victoriile cu Hermannstadt, 3-0, și Poli Iași, 3-1, iar finanțatorul e încântat de soluția găsită în cazul lui.
Gigi Becali: „Lixandru e mai bun ca Șut!”
„L-am luat pe ăla la mijloc, Aristide, cum îi zice? Lixandru, așa! L-am pus mijlocaș, fundaș. Mie îmi plăcea deprinderea lui. Fundaș central mi-a plăcut de el, dar a greșit. Adu-l iar la mijloc. Acum e mai bun ca Șut! Dacă eu țineam cont de greșeala lui... nu știe nimeni exact.
Încerc și eu, ăla acolo, celălalt dincolo. Să văd unde dă cel mai bun randament. Până rămâne crema îi iau, îi dau. Și tot așa! Știi când le voi închide gurile tuturor? Doar anul viitor, când vom fi în grupele Champions League.
La fotbal nu există niciun om pe tot globul care să se priceapă și să știe tot. La fotbal există anumite necunoscute, intervine factorul uman. Sunt 11 oameni pe teren. Dacă unul nu funcționează, e belea. Nu știe nimeni cum trebuie să fie la fotbal”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Conform celei mai recente actualizări făcute de site-ul Transfermarkt, Lixandru valorează în acest moment 500.000 de euro. E cea mai ridicată cotă din carieră.
Mihai Lixandru
{{text}}