Liga 1

Adio, Rapid. Horațiu Moldovan a primit o ofertă uriașă și e gata să părăsească România

Horațiu Moldovan poate pleca la Basel în această iarnă

Articol de Alexandru Barbu  —  vineri, 22 decembrie 2023

Din informațiile Gazetei, Horațiu Moldovan, 25 de ani, are o ofertă din Elveția, de la Basel. Portarul vrea să plece de la Rapid în această iarnă.

Din 2021 la Rapid, Moldovan a crescut enorm în ultimii 3 ani: a devenit titular atât în Giulești, cât și la echipa națională, cu care tocmai s-a calificat la Euro 2024. Acum, goalkeeperul din Cluj își dorește o nouă aventură în carieră.

Horațiu Moldovan de la Rapid, dorit de Basel

„Dacă va veni o ofertă foarte bună în această iarnă, mă pot gândi să fac pasul afară”, declara Moldovan la finalul ultimului meci al anului, remiza de la Ovidiu cu Farul, 0-0. 

În toamnă, de Moldovan s-a interesat Dinamo Zagreb, însă această variantă ar fi picat. Potrivit surselor GSP apropiate de gruparea din Giulești, Horațiu a primit de curând o ofertă de la Basel, formație dispusă să-i achite clauza de reziliere în valoare de 800.000 de euro.

Dacă negocierile s-ar concretiza, Moldovan ar încasa un salariu imens în Elveția, în jur de 50.000 de euro lunar. El își dorește să plece de la Rapid și pentru că alb-vișiniii nu au acceptat să-i mărească substanțial contractul.

  • Basel face unul dintre cele mai proaste sezoane din istorie. Gruparea cu 20 de titluri și 13 Cupe ale Elveției în palmares e la retrogradare, ocupă abia locul 11 din 12 după 18 etape și vrea să se întărească semnificativ în iarnă pentru a scăpa de zona roșie a clasamentului.
  • Moldovan are 97 de meciuri în poarta Rapidului, doar în Superliga. De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru CFR Cluj, Hermannstadt, Energeticianul, Ripensia, Sepsi și UTA.
Moldovan va împlini 26 de ani la începutul anului viitor

2,6 milioane de euroe cota de piață a lui Moldovan, conform portalului de specialitate Transfermarkt

VIDEO. De ce o desconsideră Gigi Becali pe Rapid

>

Mai multe articole despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.