Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a remarcat câțiva jucători din zona mediană de la FC Botoșani după meciul direct dintre cele două echipe, întrebându-i pe șefii clubului ce șanse ar fi ca Eduard Florescu să vină sub comanda sa. Valeriu Iftime nu-l cedează pe golgeterul echipei sub jumătate de milioane de euro!
FC Botoșani a oferit șocul ultimei etape: a obținut prima victorie stagională tocmai la Galați, cu Oțelul, scor 2-0, la doar patru zile după ce a pierdut lamentabil pe teren propriu cu Dinamo (0-2)!
Echipa lui Valeriu Iftime are din nou speranțe că se poate salva de la retrogradare. La interviurile de după succesul de la malul Dunării, jucătorii Botoșaniului au acuzat absența unor coechipieri care au pierdut cu Dinamo, iar în perspectiva duelului cu Oțelul au acuzat niște accidentări dubioase!
Pius, Benzar, N'Goma și Pinson, titulari cu Dinamo, nu s-au regăsit în lotul moldovenilor pentru partida de la Galați!
Zeljko Kopic, întrebare, retorică, despre Eduard Florescu
După victoria de la Botoșani, înaintea ultimei runde cu FC Voluntari, antrenorul "câinilor", Zeljko Kopic, a remarcat câțiva jucători ai moldovenilor. Într-o discuție cu ceilalți dinamoviști, croatul l-a menționat pe Eduard Florescu, omul care a marcat o doppietta vineri seară cu Oțelul, fotbalist care a evoluat doar 63 de minute la începutul săptămânii cu roș-albii.
Contra Galațiului, Florescu a înscris din lovitură liberă, apoi în primul minut al prelungirilor a marcat din nou, șut plasat din careu. Kopic s-a interesat dacă Dinamo ar putea încerca aducerea mijlocașul-golgeter de la FC Botoșani.
9goluri și 4 assist-uri a reușit Florescu în această stagiune pentru moldoveni în 21 de etape
Eduard Florescu este unul dintre oamenii-cheie ai lui FC Botoșani
Totuși, chiar dacă FC Botoșani va ierna pe ultima poziție din clasament, Valeriu Iftime nu are de gând să tragă obloanele la echipă! Succesul de la Galați l-a energizat și pe el. Oricum, nu avea de gând să renunțe prea ușor la Eduard Florescu. În niciun caz sub jumătate de milion de euro, conform informațiilor GSP.ro.
Mai ales că mijlocașul este și unul dintre liderii vestiarului, are o relație specială cu toți cei implicați în existența clubului din nordul Moldovei, care au fost alături de el în momente delicate din viața familiei fotbalistului la începutul lui 2023.
Eduard Florescu, în tricoul lui FC BotoșaniMomentan, mă gândesc doar la vacanță. Apoi, vreau să ajut echipa asta, cât timp voi fi aici, merită Botoșaniul să fie în primul eșalon. Dacă apare ceva, să ajut clubul, să fie bine și pentru mine, aș putea face pasul... Dar nu știu, primordial e ceea ce fac la FC Botoșani, domnul Iftime ne-a șocat pe toți: ne-a zis să avem încredere, ne-a plătit salariile după 21 de meciuri în care n-am învins
- Eduard Florescu, mijlocaș FC Botoșani
Nu i-a priit transferul la Universitatea Craiova
Eduard Florescu este la cel mai bun sezon din carieră. Este unul dintre golgeterii campionatului, unul dintre remarcații primei părți a sezonului, chiar dacă evoluează la ultima clasată.
14goluri și 8 assist-uri a adunat Florescu în 123 de meciuri în toate competițiile
Fotbalistul a revenit la FC Botoșani la începutul lui 2023, după trei luni petrecute la Universitatea Craiova. Nu a reușit să se adapteze și să se impună în Bănie, într-o concurență acerbă pentru primul 11. În alb-albastru a adunat doar trei prezențe, un meci de campionat, alte două de Cupă. În rest, de 13 ori rezervă neutilizată!
{{text}}