International   •   Campionate   •   ITALIA

Un fost fotbalist al lui Torino a fost ucis într-un club de noapte din Palermo: fratele mai tânăr e acuzat de omucidere

Rosolino Celesia s-a retras de foarte tânăr din fotbal

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 23 decembrie 2023

Rosolino Celesia (22 de ani) a fost împușcat miercuri în gât și în piept cu trei gloanțe de către doi frați într-o toaletă. Victima atacului s-a stins din viață într-un spital din Palermo.

O nouă dramă s-a întâmplat în fotbalul italian. Un fost jucător crescut în Academia lui Torino și a lui Trapani a încetat joi din viață în urma unei altercații izbucnite într-o discotecă din Palermo. Rosolino „Lino" Celesia avea 22 de ani și evoluase la Marsala, Troina și Parmonval, în Serie D, înainte de a se retrage. 

De mai multă vreme era în conflict cu doi frați, de 17 și 21 de ani, cu care se bătuse și acum o lună, așa cum relatează jurnalul L'Unione Sarda. De data asta frații l-au atacat pe „Lino" cu o armă, trăgând trei focuri în gâtul și în pieptul victimei!

Fratele mai tânăr e acuzat de omucidere!


Celesia a fost transportat de urgență la un spital din Palermo, dar medicii nu l-au mai putut salva. Torino a confirmat vestea tragică și a adresat condoleanțe familiei acestuia într-o postare pe rețelele de socializare. 

„După ce au analizat imaginile de pe camerele video ale clubului de noapte, procurorii din Palermo au decis să-i aresteze pe cei doi frați. Primul e minor și va fi acuzat de omor, iar cel mai mare este cercetat pentru posesie ilegală de arme de foc", a explicat sursa siciliană citată.

Medicii și poliția, alertați de crima din Palermo

Urbano Cairo este alături de familia victimei


Celesia jucase vârf de atac la tineretul lui Torino, Trapani și Palermo, retrăgându-se de la Parmonval. AC Torino a adresat condoleanțe familiei sale și a postat un mesaj pe rețelele de socializare:

„Președintele Urbano Cairo și toți cei de la Torino Football Club împărtășesc adânca suferință provocată de moartea tragică a lui Rosolino Celesia, fostul nostru jucător de la echipa de tineret. O îmbrățișare pentru numeroșii lui prieteni și pentru familia sa îndurerată din partea familiei granata".

Citește și alte știri de fotbal internațional

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.