Ovidiu Burcă a depănat amintiri dintr-o altă epocă, plecat din Slatina natală la 11.000 de kilometri depărtare, și a mărturisit că le-a promis copiilor săi că-i va duce și pe ei prin toate locurile pe unde a activat ca fotbalist, din Ecuador în Japonia, din Germania în China
Ovidiu Burcă, 43 de ani, a fost omul providențial care a influențat promovarea lui Dinamo în primăvară. Succesul l-a părăsit la primul său sezon ca antrenor în Liga 1, doar două victorii, în august, cu FC Botoșani (1-0) și cu FC Voluntari (3-2), apoi un șir interminabil de meciuri fără victorie care au dus la despărțirea de tânărul tehnician la finalul lunii noiembrie.
În prima parte a interviului-eveniment găzduit de GSP.ro, Ovidiu și-a dezvăluit momente și trăiri din copilărie, detalii care i-au trezit pasiunea pentru Dinamo, povestite în liniște și cu zâmbetul pe buze. Totodată, gusturi și hobby-uri dintr-o altă epocă.
În continuare, într-un nou episod al interviului-puzzle cu Burcă, cititorii pot afla experiențele ce l-au maturizat pe Ovidiu, în cu totul alte vremuri, sfârșitul anilor "90/începutul anilor 2000, undeva la capătul lumii pentru un puști din Slatina, dar și ce vrea să transmită mai departe copiilor săi.
Ovidiu Burcă despre rolul de tată: "Încerc să le fiu model și prieten"
- Ce ai învățat de la cei doi copii ai tăi?
- E greu să spun. Până să am copii, aș fi zis că trebuie să trăiești doar ca să dai ghidaj copiilor. De fapt, copiii vin pe lumea asta să ne fie profesori! Am învățat multe împreună.
- Ce ai vrea să învețe de la tatăl lor?
- Încerc să fiu un tată bun, să le fiu model și prieten, dacă ar fi un lucru - ambiția și să nu renunțe la visele și pasiunile lor!
- Ce te irită cel mai mult la un om?
- Ignoranța, aroganța, ipocrizia.
- Ce admiri?
- Bunul simț.
- Care a fost cea mai mare provocare a vieții?
- 1. Când am decis să plec în Ecuador la 18 ani. 2. Când am acceptat să vin la Dinamo în vara 2022.
3este numărul echipelor din străinătate, la nivel de seniori, la care Ovidiu Burcă a jucat până la momentul debutului în Divizia A: Emelec (Ecuador - 1998-1999), JEF United și Ventforet Kofu (ambele din Japonia - 1999 și 2000)
Ovidiu Burcă din România în Ecuador și Japonia: "A fost Armata mea"
- La 18 ani n-ai plecat în Armată, ci în Ecuador la mii de kilometri distanță.
- Crede-mă, de când m-am urcat prima oară în avion, a fost primul șoc, era prima dată când mergeam cu avionul... Apoi, în fiecare oraș, era un impact uriaș. Plecasem dintr-o țară destul de izolată de restul lumii, totul mi se părea șocant când vedeam ceva nou. Veneam din Oltenia într-un oraș, Guayaquil, cu mult trafic.
- Ai plecat la finalul anilor "90. Cum ați nimerit în Ecuador, părinții ce au zis?
- Am zis că fac ca ei până la 18 ani, când a venit oferta, prin Gică Popescu, școala lui, eram deja major. Țineam cont de vocea părinților, deși mama și tata erau speriați. Dar așa am simțit eu, că trebuie să plec. A fost un lucru extraordinar, am învățat o limbă străină și multe altele. A fost Armata mea, drumul lung pe care trebuie să-l fac. M-a învățat să mănânc diferit, să fiu profesionist, să-mi duc singur de grijă.
- Nu ai simțit nevoia să ieși și tu să-ți trăiești tinerețea?
- N-am simțit să fac excese în viața mea, am știut că vreau să fac performanță, de aceea apare disciplina.
În Ecuador simțeam nevoia să mă apropii de oameni, de aceea mi-am făcut mai mulți amici. Familia impresarului ce m-a dus acolo e ca a mea, m-au ținut la ei când mi-am rupt clavicula acolo, au avut grijă de mine. Mai ținem legătura prin mesaje
Ovidiu Burcă
Promisiunea făcută copiilor: "Vom face un tur prin toate locurile pe unde am jucat"
- Iar apoi, imediat, te-ai dus în celălalt colț al lumii, în Japonia.
- Alte caracteristici, țară foarte strictă, disciplinată, unde am învățat etica muncii, respect, să mănânc diferit, din nou. Ecuadorienii sunt oameni calzi, primitori, m-am identificat cu ei, chiar și azi mai păstrez legături, niponii diferiți, nu aș putea spune mai reci, dar mai greu de citit, mai dificil să-și exteriorizeze sentimentele.
- Se spune că ceea ce se întâmplă acum în Japonia, se va întâmpla în lume peste 20-30 de ani. Ai resimțit decalajul?
- Da, da. Când am venit în România, din Japonia, nu existau acele lucruri, nimic, legat de tehnologie, de modul în care se îmbrăcau oamenii, de tot.
- Unde te-ai simțit cel mai confortabil?
- Mi-a plăcut peste tot. M-a fascinat Japonia, iar Germania a reprezentat aisberg-ul carierei de fotbalist și ca om.
- Ce amintiri ai din acest periplu pe mapamond?
- Sunt legate de tradițiile lor. De mâncărurile pe care le savuram în portul pescăresc, cu mirosul acela de pește și de fructe de mare, fructe exotice, mi-aduc aminte de Galapagos, ceva extraordinar, apoi am participat la niște petreceri tradiționale în Japonia, festivalul florilor de cireș în mai, la culesul merelor, la karaoke, apoi Oktoberfest în Germania. (râde) Nu am îmbrăcat lederhosen (n.r. costum tradițional bavarez). În Japonia am îmbrăcat kimono, în tinerețe am făcut puțin judo, era un pic în comun acest detaliu.
- Ce ți-ar plăcea să mai vezi o dată în viață din locurile pe unde ai fost?
- Le-am promis băieților mei că vom face împreună un tur prin toate locurile unde am jucat. Când ne strângem, mă pun să le povestesc, de Slatina, de Ecuador, de Japoania, de aceea o să fac un tur cu ei, sută la sută.
3ani a fost jucătorul nemților de la Energie Cottbus, unde a fost și căpitanul echipei la un moment dat, evoluând în Bundesliga
Mi s-au ivit ocazii să rămân în Japonia și în Germania, nu să mă căsătoresc acolo! Am stat pe gânduri dacă să rămân la nemți, Sergiu Radu și Jula o făcuseră, dar am un simț patriotic bine dezvoltat, nu știu de ce și cum, dar am simțit că trebuie să mă întorc și să realizez ceva în țara mea
În Germania am câștigat cei mai mulți bani din fotbal, am stat trei ani acolo. În Japonia n-am avut salariu de vedetă, am ajuns acolo pe o regulă de juniori, Under 20, nu eram considerat extracomunitar. La vremea aia, aveai voie să folosești doar trei jucători din afara Japoniei
Ovidiu Burcă
15meciuri și un gol a adunat la Beijing Guoan, în China, unde a fost împrumutat de Cottbus în 2008
{{text}}