Două cluburi din elita fotbalului românesc, FCSB și Rapid, luptă la baionetă, deocamdată în culise, să obțină semnătura unuia dintre cei mai promițători jucători din ultimul timp, Rareș Pop (18 ani), de la UTA, fotbalist impresariat de Cătălin Sărmășan.
Mai are contract cu arădenii până în vara lui 2027 și a bifat deja 51 de apariții în Superligă, unde a debutat în mai 2022, când nu împlinise încă 17 ani. Tipul de jucător atât de rar în fotbalul românesc, capabil să dribleze, să destabilizeze defensivele adverse, combinativ și cu calitate la finalizare.
Pop nu mai e pe placul lui Rednic
Și totuși, în ultimul timp, Rareș apare tot mai puțin în echipa celor de la UTA. Stilul său, mai nonconformist, se pare că nu este pe placul lui Mircea Rednic, care l-a folosit foarte mult în sezonul trecut și la începutul celui în curs.
Mai mult, tehnicianul și-a exprimat și public nemulțumirea că elevul său insistă să pună prea mult accent pe școală. Așa că Pop a jucat doar pe finalul unor partide sau a fost scos după o repriză ori ceva mai mult de o oră. Și asta se vede în randamentul său.
Vrea să termine liceul la Arad
Elev în clasa a XII-a la cel mai bun liceu din Arad, Colegiul „Moise Nicoară”, Rareș este un elev cu rezultate foarte bune. Continuă să meargă zilnic la cursuri, apoi fuge la antrenament cu echipa, după care, dacă mai e cazul, revine să mai prindă ultimele ore.
Face meditații, iar când are timp se pregătește și separat, fiindcă vrea să-și perfecționeze nu doar driblingul, ci și șutul de la distanță, cu șiretul.
„Lui Rareș nu-i place să dea numai cu interiorul, cum fac cei mai mulți. Îi plac execuțiile în forță, cu șiret plin, care sunt extrem de dificile pentru portari", spun apropiați de-ai puștiului.
Care mai mărturisesc, din discuțiile cu el, că „dacă ar fi să aleagă acum între FCSB și Rapid, ar alege Rapidul. Nu e prea încântat de ce aude și ce citește prin presă că se întâmplă la FCSB. Poate că se teme și de reacțiile lui Gigi Becali, când ar juca mai prost. La Rapid i se pare că e mai mult echilibru. Și asta i-ar da și lui mai multă încredere".
„Dar deocamdată i-ar fi greu să plece. Își dorește să termine liceul aici, la Arad, unde s-a obișnuit cu profesorii, cu colegii. I-ar fi dificil să se acomodeze la un liceu nou în București cu atât de puțin timp înainte de BAC și de examenul la facultate.
Fiindcă vrea să dea la două, la Educație fizică și la Informatică. El crede că le poate face chiar în paralel și să joace și fotbal la nivel înalt", susțin aceleași surse din oraș.
Rareș PopRapidul a început tatonările încă de anul trecut. Dar mai înainte, cei de la Universitatea Craiova au fost primii care s-au interesat de Rareș Pop, însă nu s-a materializat nimic.
UTA ar cere pentru noua sa perlă în jur de două milioane de euro și ceva procente dintr-un viitor transfer. Deocamdată, cota de piață a tânărului internațional român este de 400.000 euro, conform transfermarkt.com
„Ar putea fi un nou Dennis Man"
Dinu Docan a fost primul antrenor al lui Rareș Pop, pe când acesta avea numai 7 ani. Spune că "m-a impresionat încă de când a venit. Dribla, avea tupeu de fotbalist, era curajos, se ducea direct la poarta adversă. L-am luat și a jucat mereu la o grupă mai mare cu un an decât el, dar nu s-a cunoscut niciodată.
E un jucător de mare perspectivă, cu calitate, cum nu prea avem mulți în Liga I. Citesc și eu prin presă că există interes pentru el. Am mare încredere, poate face față la o echipă mare, cu blazon, cu pretenții. Are nevoie să i se dea încredere și poate deveni un fotbalist important".
Docan crede că „la calitățile pe care le are, Rareș ar putea să fie un nou Dennis Man”.
{{text}}