Există oameni în fotbalul românesc de la care ai tot timpul ce învăța, oameni care folosesc viața ca metodologie. De Crăciun, i-am ascultat pe Mircea Lucescu și Jackie Ionescu și am trecut ușor peste știrile cu Becali, la nunta lui Ianis Hagi.
Chiar dacă n-a apucat vârsta pensionarului, Ernest Hemingway s-a priceput tot timpul la viața bătrânilor, deși n-a simțit ce înseamnă senectutea, la 61 de ani și-a zburat creierii, însă în cărțile sale se referă tot timpul la înțelepciunea venită odată cu vârsta. Când vorbea despre înțelepciunea bătrânilor, Hemingway mai spunea că unii nu ajung mai înțelepți, ci doar mai prudenți.
Să asculți de un om muzeu...
Caut foarte multe interviuri din presa locală, iar emisiunea „Istoria fotbalului”, de la TeleUniversitatea Timișoara, este una dintre preferatele mele.
Tavi Stăncioiu l-a adus pe Jackie Ionescu, înainte de Crăciun, și a urmat un dribling de enciclopedie fotbalistică, o tehnică inimaginabilă a cuvintelor, despre fotbalul de calitate, și și-a permis să aleagă un prim unsprezece, într-un sistem al fotbalului romantic, 4-2-4, o echipă care începe cu epoca lui Iașin și Pele și se încheie cu cea a lui Zidane și Messi.
Despre Messi, Jackie Ionescu dă una dintre cele mai frumoase definiții auzite la noi: „Messi este acolo unde-l cheamă jocul!”. La 87 de ani, fostul fotbalist de la Poli Timișoara și antrenor emblematic în istoria grupării de pe Bega este excepțional în discurs, iar dacă nu te uiți la emisiune și o asculți ca pe un podcast, ai avea impresia că îți citește dintr-o carte.
Oamenii aceștia au fost alungați din fotbal, oamenii adevărați de fotbal, din păcate. Imaginați-vă că acum 15-20 de ani, când făceai un interviu cu Corneliu Stroe sau cu Ștefan Andrei, dacă nu aveai noțiuni de cultură generală, nu scoteai nimic de la asemenea oameni.
Îți vorbeau despre Steinbeck și Eminescu, despre Schopenhauer și Mihail Sebastian, apoi treceau la Cornel Dinu, Cîrțu sau Lăcătuș. Era o explozie de bucurie să stai de vorbă cu asemenea oameni. Azi, din păcate, finanțatorii fotbalului nostru se afișează cu tot felul de papițoi prin tribuna oficială, papițoi care n-au auzit decât de Tamaș, Florinel Coman și Tavi Popescu.
Lucescu, omul cultură
Ne plângem zi de zi că vedem știri cu Becali, că de Crăciun, orice jurnal sportiv începea cu nunta lui Ianis Hagi, de parcă interesa pe cineva... da, dar trăim în epoca în care ne alegem foarte ușor subiectele, conținutul.
În vreme ce programele de știri dădeau tot felul de dansuri de împerechere și de pus 10 de kilograme într-o zi, pe Digi 24 rula un interviu de colecție cu Mircea Lucescu. Și acolo, Lucescu povestea că îi ducea pe fotbaliștii de la Corvinul în mină, apoi la muzee, concerte simfonice, piese de teatru, pentru a vedea cum arată viața în afara fotbalului, pentru a le deschide mintea.
Poate nu știați, dar Lucescu angaja ghizi, pentru a le prezenta fotbaliștilor istoria orașului, pentru apartenență, nu degeaba acele echipe construite de Il Luce rămân simbolice.
Dacă ești antrenor sau fotbalist, de la Mircea Lucescu sau Jackie Ionescu înveți zi de zi câte ceva, de exemplu, Lucescu îi amintește lui Dan Filoti că l-a văzut pe Bearzot cum îl ținea pe picior pe Tardelli, ca pe propriul fiu, înțelegând cum să relaționezi cu fotbaliștii mari, cum să strângi o echipă mare.
Un om care a antrenat în timpul unui război, care aproape de 80 de ani a făcut deplasări cu autocarul printr-o Ucraină bombardată, care refuză să renunțe la meseria de antrenor este un personaj de poveste deja. De multe ori, criticăm circul, dar uităm să-i ascultăm pe oamenii de calitate.
{{text}}