Primele declarații ale lui Jim Ratcliffe confirmă un om de acțiune și afaceri care n-a iubit niciodată conformismul și clișeele
Poate reînvia Manchester United? Întrebarea stă în gândul unui enorm popor fotbalistic, alcătuit din fani, neutri și, chiar, ostili clubului. Amestecul e posibil doar în cazul numelor istorice sau, mai bine zis, supraistorice: acele cluburi care au dat dinastii și susțin mitologia de bază a fotbalului.
Man United e primul club englez care a câștigat o cupă europeană (sufocând Benfica lui Eusebio). E și casa lui Bobby Charlton. E și maidanul de jonglerii scandaloase ale lui George Best. Și, peste toate, un Partenon pentru Ferguson. Toate astea au făcut din Man U o instituție clasică și din destinul clubului o chestiune de interes supranațional.
De exact 10 ani, Man U are traseul unei stele căzătoare autosabotoare. Cel mai prost palmares din ultimii 93 de ani și locul 13 în Premier League erau deja asigurate, încă de săptămâna trecută.
Nimeni nu mai știe sau nu mai vrea să își amintească detaliile acestei vânzoleli perdante: câți antrenori aduși pe post de Mesia Rulant, câte false vedete recoltate la prima scăpărare și pensionate după prima atingere pe Old Trafford, câte sute de milioane aruncate într-o direcție necunoscută. Într-un cuvânt: nimic. In extenso: după Ferguson, potopul!
La mijloc de faliment, Man U e însă un luceafăr financiar. Afacerea merge excelent și nimeni nu a înțeles asta mai bine decât miliardarii familiei Glazer.
În 2005, când a preluat controlul, comandoul american Glazer a lăsat impresia că va face din United o putere globală. De fapt, rețeta Glazer căuta speculația câștigătoare prin serviciile produsului Man U. Ferguson a rămas stăpân pe partea de fotbal și asta a păstrat onoarea sportivă a afacerii.
Apoi, Ferguson s-a retras și filosofia Glazer a preluat frâiele. Rezultatul a fost ruina fotbalistică a clubului și apoteoza financiară a grupului Glazer. Săptămâna trecută, Glazer-Grizzly a pus laba pe 500 de milioane profit, după ce a vândut acțiunile care dau controlul pe tot ce ține de fotbalul propriu-zis.
Noul deținător al direcției fotbal e Sir Jim Ratcliffe. Care e tot miliardar, dar nu trebuie confundat cu miliardarii.
Ratcliffe a copilărit la bloc, într-un cartier mărginaș din Manchester. E fan Man U de la primul meci la care a fost dus de mână, acum mai bine de 60 de ani, de tatăl său (un tâmplar care a ținut minte că Man U a fost fondată de mecanici și lăcătuși feroviari, în 1878). Acolo vrea Ratcliffe-fiul să ducă Man U: la spiritul din depou.
Primele lui decizii anunță 1 miliard și jumătate investiții în fotbalul și stadionul clubului. Primele declarații confirmă un om de acțiune și afaceri care n-a iubit niciodată conformismul și clișeele. Ratcliffe, care n-a avut niciodată timp pentru bla-bla-uri ecologice și progresiste, a anunțat clar că vrea un club în marea tradiție englezească.
Explicația? În propriile cuvinte: „Am fost la marea finală din 1999, când am bătut Bayern, pe Nou Camp. Niciodată n-am fost sărutat de atâția bărbați!"
P.S. Asta a fost tot. După 20 de ani. Vremuri în schimbare, dar năravul, ba. Rămas bun!
{{text}}