International   •   Stranieri   •   turcia

Motivul pentru care Marius Șumudică nu mai poate părăsi România cu destinația Turcia: „A treia oară!”

Marius Șumudică

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 28 decembrie 2023

Marius Șumudică, 52 de ani, a fost testat pozitiv cu Covid-19, a fost blocat în România pentru câteva zile, nu mai poate ajunge vineri, conform programării inițiale, în Turcia, la Gaziantep. Prima reacție a tehnicianului pentru GSP.ro

Marius Șumudică, 52 de ani, are Covid-19 și este blocat la București! Nu poate merge în Turcia, pentru a se alătura echipei sale, Gaziantep FK, care are etapă pe 5 ianuarie cu Pendikspor.

Antrenorul român se simțea rău încă de zilele trecute, a făcut un test Covid și a ieșit pozitiv la acesta. După o vizită la spital, i s-a prescris tratament la domiciliu și nu mai poate părăsi țara vineri, mâine, așa cum era programat.

Care este situația medicală a lui Marius Șumudică: "Sunt în baza de date, n-am cum să plec, am Covid a treia oară, cred"


"Am Covid! Cred că a treia oară. Mă simt... De fapt, nu mă simt bine deloc. Ai văzut ce voce aveam și miercuri, ți-am zis că m-a luat răceala rău de tot. Mi-au schimbat biletele de avion, nu am voie să mai plec vineri.

M-au băgat în nu știu ce bază de date, nu am cum să plec vineri, nici dacă mă voi simți mai bine. Probabil, pe 2 sau pe 3 voi putea merge în Turcia, cel mai devreme. Asta e, merg direct la meci. Oricum, am încredere în staff-ul meu tehnic, în jucători. Mă oftic că sunt blocat în casă, nu-mi place să fiu inactiv", a explicat Marius Șumudică pentru GSP.ro.

Informația despre starea de sănătate a tehnicianului a fost anunțată și de digisport.ro.

Marius Șumudică despre Damjan Djokovic: "Eu îl cunosc bine, dar nu e pe lista noastră"


În acest moment, Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică și la care evoluează și românii Niță, Maxim și Drăguș, plus fostul rapidist Junior Morais, este pe locul 15 în clasament. 

Dar echipa poate continua ascensiunea cu o victorie în meciul cu penultima clasată, Pendikspor, Gaziantep fiind la două puncte distanță de locul 10.

Șumudică a vorbit și despre planurile din mercato ale grupării sale: "Am văzut că tot citați nu știu ce site din Turcia. Au scris că vor să iau câțiva fotbaliști, printre care și Damjan Djokovic. Eu îl cunosc bine pe croat, l-am dorit și în trecut, dar nu se pune problema acum.

Djokovic nu e pe lista lui Gaziantep. Conducerea discută cu trei jucători, nu și cu el".

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.