Va fi bine

Înaintea unui an decisiv: 2024 poate însemna întoarcerea fotbalului românesc pe drumul cel bun. Europeanul din Germania e o răscruce.

Și va fi bine când și dacă în fotbalul nostru se va ocupa fiecare cu ce trebuie să se ocupe: când și dacă președinții vor fi președinți, patronii – patroni, jucătorii – jucători, antrenorii – antrenori, suporterii – suporteri, arbitrii - arbitri. Și ziariștii – ziariști.

Va fi bine când și dacă pasiunea fanilor se va traduce în respect (ca în valorile lui Atletico Madrid din clipul de Sărbători), nu în răfuieli de mileniul II.

Va fi bine când și dacă echipele își vor câștiga și recâștiga identitatea. Când vor reprezenta ceva, când vor reprezenta pe cineva, o stradă, un cartier, un oraș, un județ, o regiune. Și echipa națională – o țară întreagă și cetățenii ei plecați în toată lumea.

Ce e de pierdut

Fotbalul fără valorile care l-au generat și întreținut atâta vreme nu rămâne decât o afacere ca oricare alta. Până la urmă, baza populară se erodează, fotbalul rămâne o carcasă goală de conținut, o tradiție dată cu sclipici și predispusă la fraudă. Apoi chiar nu va mai fi nimic.

Nu putem merge acolo, nu putem îmbrățișa neantul ca și cum n-am ști ce pierdem.

Va fi bine când și dacă Farul va fi al Dobrogei, Poli Timișoara va fi a Banatului și Universitatea Craiova a oltenilor de pretutindeni.

Va fi bine când și dacă banii se vor duce unde trebuie: la copii și juniori. Viitorul e mereu așa cum ți-l pregătești.

Dacă Gică Hagi n-ar fi trebuit, pentru a-i supraviețui clubul, să-i vândă pe Ianis, Răzvan Marin, Florinel Coman, Drăguș, Alibec, Benzar, Manea, Nedelcu, Cicâldău, Pitu, Louis Munteanu, echipa aceasta ar fi avut o șansă de a fi competitivă la nivel european. Ar fi putut juca, să zicem, an de an în Champions League și măcar o dată la trei ani să treacă de grupe.

Iar dacă acest model s-ar fi replicat în alte douăzeci-treizeci de locuri în România (care are resursele necesare pentru asta), atunci am fi putut vorbi iar despre fotbal altfel decât ca despre o amintire sau despre o ficțiune.

Ce e de câștigat

Va fi bine când și dacă vom avea îndrăzneala să sperăm și să acționăm, când vom refuza să ne mai bălăcim în jegul tranziției, când și dacă vom respinge personajele toxice, paraziții fotbalului pentru glorie personală, acești Gil y Gil de mâna a paișpea.

Va fi bine când și dacă fotbaliștii vor crește într-un mediu sănătos, cu modele sănătoase la cap și la inimă.

Va fi bine când și dacă toți cei cărora le pasă de fotbal vor lucra împreună, dar nu sub rumegușul limbii de lemn a unui birocrat sau altul, emanat de securistocrație. Avem încă totul de câștigat.

Și va fi bine când și dacă fotbalul românesc se va întoarce la rădăcinile sale, la copii și juniori și tineri și tribune pline și ziare, fie ele și virtuale, în care ziariștii fac presă, nu altceva.

Dacă nu – nu.

La revedere.

PS: Acesta a fost ultimul text pe care l-am scris pentru Gazeta Sporturilor. Mă despart de Gazetă după o sută șaptesprezece luni și o viață. Dar sfârșitul nu e aici.