Fostul atacant Marius Niculae (42 de ani) crede că Dinamo se poate salva de la retrogradare în acest sezon.
Dinamo a încheiat pe o pantă ascendentă anul 2023. „Câinii” au învins FC Botoșani (2-0) și FC Voluntari (1-0) și s-au apropiat la 7 puncte de locul 14, primul ce le permite acestora să evite retrogradarea directă.
Până la aceste victorii, Dinamo adunase 5 înfrângeri la rând și salvarea de la retrogradare părea tot mai greu de realizat.
Marius Niculae a spus că dacă va face niște transferuri importante în pauza de iarnă, Dinamo va reuși să se salveze, fără să mai joace meciurile de baraj.
Acesta a mai vorbit și despre atașamentul său față de culorile clubului, care l-a făcut să spună „pas” primei oferte venite din vest.
Marius Niculae crede că Dinamo se poate salva de la retrogradare: „Sperăm să o regleze pe final”
„Puteam să plec și mai repede (n.r. - în străinătate), dar am rămas aici să-mi ating obiectivele. Am avut prima ofertă la 15 ani de la Anderlecht, dar am rămas la Dinamo să-mi fac debutul și să iau un titlu și abia apoi am plecat.
Spiritul era diferit. Aveam antrenori care ne insuflau acel spirit de luptă. Nu există locul doi și trebuie să batem Steaua. La Dinamo a adus o promovare foarte rapidă.
Lucrurile au mers bine la Dinamo, mai puțin ultimele. Sperăm să o regleze pe final și să rămână cu șanse reale la evitarea retrogradării, peste linia de baraj. Lucrurile se pot rezolva în iarnă cu niște transferuri de valoare.
Am văzut asta și la meciul cu FCSB, iar diferența a făcut-o atunci Florinel Coman. A avut acea execuție extraordinară și asta a făcut diferența” a spus Marius Niculae, pentru iAMsport.
{{text}}