Așa trebuie caracterizat 2023, pe parcursul căruia sportivii tricolori au obținut în probele olimpice 7 medalii mondiale (două de aur), bilanț inferior celui din 2022. Când s-au cucerit 11 medalii la CM (7). În consecință, deși nu bucură pe nimeni, titlul de mai sus se justifică. Fără să constituie o noutate, căci ne tot mirăm și ne lamentăm după 1989, regresul sportului românesc se vede cu ochiul liber. Am vrea să-l oprim, dar nu părem în stare.
Și în 2023 canotajul a salvat onoarea, reușind 5 medalii din totalul de 7 menționat. Cum cuplul Bodnar-Radiș la dublu vâsle și echipajul de 8+1 au luat aur, s-a reconfirmat părerea că la FRC, for condus de cvintupla campioană olimpică Elisabeta Lipă, se muncește cu tragere de inimă. Cu spor.
Ca atare, în iunie, când Ministerul Sportului s-a transformat în Agenția Națională pentru Sport, n-a surprins faptul că președinția ANS i-a fost încredințată doamnei Lipă. O femeie puternică și plină de energie pentru care, acceptați clișeul, termenul imposibil nu există. Încă nu s-a inventat.
Organizat minuțios, chiar militărește, canotajul domină autoritar peisajul sportului nostru, o dovadă convingătoare fiind aceea că 44 dintre cei 61 de români calificați până azi la JO 2024 provin din canotaj, care va alinia la Paris nu mai puțin de 11 bărci, în frunte cu cea a perechii Bodnar-Radiș, campioană olimpică en titre și neînvinsă de multă vreme. Reprezentare de top în condițiile în care, de necrezut, jocurile sportive vor lipsi de la JO, unde nu va fi prezentă nicio echipă!
Să mai facem o comparație, nici ea măgulitoare. Dacă la precedenta ediție Olimpică, Tokyo 2020, lotul României a numărat 106 membri, se estimează că el va cuprinde în 2024 maximum 80-85. Celor 61 deja calificați ar urma să li se mai adauge circa 20, întrucât mai sunt programate concursuri cu miză la scrimă, judo, tenis de masă și de câmp etc. În niciun caz însă, opinia specialiștilor, nu se va atinge suta. Sub nicio formă, încă un semn de regres, așa-i?
Când s-a înființat ANS, s-a lansat zvonul că, pierzând din importanță, sportul va pierde și la bani. Va fluiera a pagubă. Fals, bugetul s-a păstrat și, adăugând contribuția substanțială a COSR și a unor sponsori gen Petrom, el a putut asigura desfășurarea normală a activităților. Sigur că era nevoie de mai mult, unde și când nu e?!
Dar nu banii au constituit și constituie prima problemă a sportului tricolor, durerea lui. Nu banii, ci oamenii. Priceperea, seriozitatea și implicarea lor. Modul în care își fac ori mai degrabă nu-și fac datoria.
La acest capitol se diferențiază federațiile și rezultatele lor. În măsura în care canotajul n-are egal, alte discipline suferă și se complac în anonimat. Gimnastica, de pildă, va duce la Paris o echipă feminină, calificată după 12 de ani de absență. Pare o performanță, dar chiar e în contextul în care Sabrina Voinea et Co, urmașele Nadiei, au obținut biletele pentru JO clasându-se pe locul 10 la Mondialele de la Anvers?! La ce să viseze fetele, nu cumva ele merg la Paris ca să fie drumul cu oameni?!
La FRG, care a apelat la tehnicieni olandezi (sâc!), care ar fi coregrafi, nu antrenori!, ca și la alte federații, se lucrează adesea după ureche și cu ochii pe ceas. Iată de ce, ca în povestea cu drobul de sare, asistăm la alunecarea sportului nostru pe tobogan, la prăbușirea lui. Mai trăim, neputincioși, încă un an ca 2023. Trist, de uitat.
{{text}}