Arsenal nu mai e lider, jocul nu mai funcționează și rezultatele au dispărut într-o lună decembrie de coșmar. # Trei înfrângeri și un egal în ultimele cinci etape. # Managerul Mikel Arteta își avertizează jucătorii după 1-2 cu Fulham duminică și le spune clar: „A fost cel mai slab meci al sezonului”.
De două decenii așteaptă Arsenal titlul în Premier League. Din 2004, de la Arsene Wenger și fantastica generație a "Invincibililor" Thierry Henry, Patrick Vieira și Dennis Bergkamp.
Arsenal putea fi prima la începutul anului. E pe 4 acum!
După ce a pierdut dramatic locul 1 pe ultimii metri ai sezonului trecut, Manchester City fiind încă o dată campioana Angliei, „tunarii" lui Mikel Arteta păreau deciși să cucerească trofeul în această stagiune, la 20 de ani de la precedenta performanță. Și plecaseră foarte bine. Dar s-au prăbușit într-un final de 2023 dezastruos.
De cinci etape, suferă cumplit: trei înfrângeri (0-1 cu Aston Villa, 0-2 cu West Ham, 1-2 cu Fulham), un egal (1-1 cu Liverpool) și un singur succes (2-0 cu Brighton).
Trei meciuri la rând fără victorie, 11 puncte pierdute din 15, toate în decembrie, golaveraj 4-6! Și au căzut pe locul 4.
Managerul lui Arsenal: „Gheața e foarte fragilă. Ai un gust amar”
După eșecul de pe „Craven Cottage", 1-2 duminică în fața lui Fulham, managerul a tras un mare semnal de alarmă. „A fost cel mai slab joc al sezonului pentru noi.
Viteză, atac, defensivă, nimic n-a funcționat, n-am fost deloc mai buni. N-am putut domina și, din cauza asta, am avut probleme", a declarat Arteta.
Tehnicianul le-a reproșat roș-albilor că „nu ne-am creat avantaj din posesie și am fost lenți la minge. Pur și simplu, n-a fost bine. În asemenea condiții, nici nu puteam, nici nu meritam câștiga".
Regretă: „Când ai posibilitatea să treci pe primul loc pe 31 decembrie și nu reușești, ai un gust amar. Ăsta e fotbalul. Gheața e foarte fragilă".
I-a avertizat pe „tunari": „Dacă jucăm precum în ultimele 19 partide, vom fi primii la sfârșitul sezonului. Dacă jucăm așa cum am făcut-o acum, nici nu ne vom apropia de titlu".
E o mare dezamăgire, e dificil de acceptat. Ultimele două rezultate nu sunt ceea ce așteptăm. După egalul cu Liverpool, am simțit că putem continua, dar acum e greu să accepți două înfrângeri legate. Cu West Ham, am avut 30 de șuturi, însă n-am putut înscrie, Cu Fulham, ar fi trebuit să controlăm mai mult jocul în ofensivă. Totuși, nu e momentul să intrăm în panică.
- Declan Rice, mijlocaș Arsenal
{{text}}