Victor Cornea (30 de ani), a terminat anul 2023 cu o înfrângere la proba de dublu a turneului ATP 250 de la Brisbane, care se desfășoară între 31 decembrie și 7 ianuarie.
Victor Cornea, alături de partenerul său, indianul Sriram Balaji (33 de ani) au pierdut meciul contra perechii formate de bulgarul Grigor Dimitrov (32 de ani, #14 ATP) și americanul Sebastian Korda (23 de ani, #24 ATP)
Victor Cornea, învins de Grigor Dimitrov pe 31 decembrie
Victor Cornea, aflat pe locul 68 în clasamentul de dublu, a evoluat pentru prima oară în echipă cu indianul Sriram Balaji (74 ATP), iar cei doi au făcut un prim set bun.
În primul act Grigor Dimitrov și Sebastian Korda au reușit să câștige doar două game-uri, iar perechea formată din Cornea și Balaji s-a impus cu scorul de 6-2.
În al doilea set, cele două echipe au câștigat game-urile pe propriul serviciu până la scorul de 5-5, dar cei doi jucători de Top 25 ATP, Dimitrov și Korda, au reușit să rupă echilibrul și să-și adjudece două game-uri la rând, câștigând ulterior setul, cu scorul de 7-5.
Meciul s-a decis în super tie-break, unde perechea formată din Dimitrov și Korda au reușit să se impună cu scorul de 10-4, câștigând astfel meciul.
Victor Cornea, despre relația cu Andreea Bălan: „Conexiunea noastră este una divină”
„Conexiunea noastră este una divină. Pe plan personal îmi doresc să menținem acest echilibru emoțional și să ne bucurăm împreună de familie.
Pe plan profesional, am ca obiectiv pe termen scurt să termin anul printre primii 50 de jucători ai lumii, și astfel să îmi asigur prezența la Grand Slam-ul din Australia, la începutul anului viitor, Australian Open.
Cât despre planul meu pe termen lung, îmi doresc să îmi îndeplinesc visul copilăriei, și anume, să câștig un turneu de Grand Șlam și să ajung numărul unu mondial”, a declarat Victor Cornea.
{{text}}