Fotbal   •   Liga 1   •   UTA

UTA lui Mircea Rednic ar vrea să transfere un fotbalist de națională

UTA Arad dorește să îl transfere pe Eligijus Jankauskas (25 de ani), extrema dreaptă de la FA Siauliai, din Lituania. foto: Imago Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  luni, 01 ianuarie 2024

UTA Arad dorește să îl transfere pe Eligijus Jankauskas (25 de ani), extrema dreaptă de la FA Siauliai, din Lituania.

UTA încearcă să evite retrogradarea în acest sezon. După primele 21 de etape, arădenii se clasează pe 12, cu 24 de puncte, la egalitate cu FC Voluntari, echipă aflată pe loc de baraj.

„Bătrână Doamnă” nu a mai câștigat de 3 partide în SuperLiga, iar antrenorul Mircea Rednic vrea să întărească lotul în această fereastră de transferuri.

UTA îl vrea pe Eligijus Jankauskas


„Puriul” ar dori să-l aducă pe Eligijus Jankauskas, legitimat la FA Siauliai, în prima liga lituaniană, potrivit sport.ro.

În anul 2023, acesta a înscris de 18 ori și a oferit 4 pase decisive în 40 de partide. A fost cel mai bun an din cariera fotbalistului care a a jucat pentru Suduva, Utenis, MSK Zilina, Michalovce, MSK Zilina și SFC Opava. Acesta a câștigat titlul de campion al Slovaciei, cu MSK Zilina în 2017.

Jankauskas are și 9 partide pentru naționala Lituaniei, fără să înscrie. 

700.000 de eurovalorează Eligijus Jankauskas, potrivit transfermarkt.com


Mircea Rednic și-a criticat jucătorii, după ce aceștia au refuzat să se antreneze: „Lipsă de respect”

Sincer să fiu, sunt dezamăgit. Le-am și zis asta, OK au tras un semnal de alarmă. Din partea conducerii clubului a venit Botiș și le-a confirmat că-și vor lua banii până la meci. Am vorbit și eu cu domnul Meszar și mi-a spus la fel, că până la meci își vor lua banii.

Asta e lipsă de respect față de club, față de antrenor și eu le-am zis că o să vină vremea să-și dorească să se antreneze și nu o s-o poată face. Noi nu avem probleme, e prima oară când a fost această întârziere. 

E și justificată, nu uitați că în această perioadă în care nu am jucat deloc la Arad au fost cheltuieli mari, încasări puține și lucrul acesta s-a simțit.

Rednic are patru luni de când nu a luat un ban, dar își face treaba. Rednic a trecut și printr-un infarct, e un profesionist. Orice se întâmplă, voi fi alături de jucători, de club” a spus Mircea Rednic, potrivit sportarad.ro.

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.