Atalanta a rezolvat transferul fundașului central Isak Hien (24 de ani), de la Hellas Verona, după ce a fost descurajată de suma cerută de Genoa pentru românul Radu Drăgușin (21).
Atalanta a vrut să se întărească în centrul defensivei în mercato de iarnă și s-a orientat inițial către Radu Drăgușin, stoperul român în plină ascensiune.
Suma cerută de Genoa în schimbul lui Drăgușin, 30 de milioane de euro, a fost însă peste posibilitățile financiare ale echipei din Bergamo, care s-a văzut astfel nevoită să se reorienteze.
Speriată de suma cerută pentru Radu Drăgușin, Atalanta l-a transferat pe Isak Hien
Alesul nerazzurrilor a fost Isak Hien, fundaș central suedez de la Hellas Verona. Reputatul jurnalist Fabrizio Romano a scris că Hien a semnat deja contractul cu Atalanta, cei de la Verona urmând să primească 8,5 milioane de euro în schimbul fundașului.
Isak Hien a ajuns în Serie A în vara lui 2022, transferat cu 3,2 milioane de euro din țara natală, de la Djurgardens. La Verona a jucat 44 de meciuri, în care a primit 11 cartonașe galbene și a fost eliminat o dată.
{{text}}