Portarul Horațiu Moldovan (25 de ani) vrea să plece de la Rapid și pentru că alb-vișiniii nu au acceptat să-i ofere o mărire considerabilă de salariu.
Moldovan speră să găsească o ofertă bună în ianuarie și să semneze cu un club din străinătate.
Rapid nu a acceptat să-i mărească salariul lui Horațiu Moldovan
Goalkeeperul echipei naționale a declarat că e deja cu gândul la următorul pas din cariera lui, iar GSP.ro dezvăluie unul dintre motivele care l-au determinat pe Horațiu să nu-și mai dorească să continue la Rapid nici măcar până la finalul campionatului.
Potrivit surselor Gazetei, Moldovan le-a cerut șefilor din Giulești o mărire substanțială de salariu, el voia să încaseze lunar în jur de 30.000 de euro, ca să încheie sezonul la Rapid. Apoi, în vară, clujeanul tot ar fi urmărit să părăsească România, dar acest plan, dacă era agreat și de alb-vișinii, nu ar fi lăsat descoperită poarta echipei la jumătatea sezonului.
Deși trupa lui Cristiano Bergodi își propune câștigarea titlului și e conștientă de importanța lui Moldovan în cadrul primului „11”, Rapid a hotărât că ar fi fost un efort financiar mult prea mare și nu a dat curs propunerii.
Între timp, Moldovan și Rapid au ajuns la un acord: finalul lunii ianuarie este data limită pentru transferul său. Așadar, dacă nu va pleca în această lună, Horațiu va încheia stagiunea în Giulești.
Acum mă pot gândi la ceea ce urmează pentru mine. Voi sta cu familia și, dacă va veni o ofertă foarte bună, mă pot gândi să fac pasul afară.
A fost un an încărcat. Am avut la echipa națională rezultatele pe care mi le doream. Am avut prestații destul de bune și la Rapid. Mă bucur că am terminat acest an sănătos și mă concentrez doar pe ce urmează
- Horațiu Moldovan, la finalul anului 2023
800.000 €valorează clauza de reziliere dintre Moldovan și Rapid
{{text}}