Ca să cităm din cântecele galeriei, în 1923 a luat naștere “o echipa ca-n povești”# Astăzi, la Retro GSP, o mărturisire inedită a primului căpitan al echipei de fotbal din 1923!, Grigore Grigoriu.
Anul 1923 constituie un an de progres pentru fotbalul din Capitală. Apar alte cluburi și numărul spectatorilor la partidele de fotbal crește semnificativ, consfințind pătrunderea definitivă a fotbalului în viața bucureștenilor.
În vara lui 1923 ia ființă „Asociația culturală și sportivă CFR”, adică Rapidul de azi
Se inaugurează și arena Romcomit, proprietate a Băncii Comerciale Româno-Italiene, și, în această conjunctură, în vara lui 1923 ia ființă “Asociația culturală și sportivă CFR”, adică Rapidul de azi.
Atunci, în 25 iunie 1923, “ciocănarii” de la Grivița s-au întâlnit la Școala primară din cartier și au semnat actul de naștere al echipei CFR București.
Prin 1922 exista o echipă de fotbal care se antrena și juca la “Rampa Militari”, pe locul unde se află acum Gara Basarab.
Grigore Grigoriu, primul căpitan din istoria Rapidului, interviu la 50 de ani după înființarea echipei
O mărturisire inedită este însă cea a primului căpitan al echipei de fotbal din 1923, Grigore Grigoriu. Acesta acordă un interviu în 1973, la împlinirea a 50 de ani de existență a clubului.
Grigoriu era prezent la înființarea clubului într-o sală a Școlii primare din cartierul Grivița. Acesta era lucrător la Atelierele Grivița, iar alături de Dumitru Constantinescu, Geza Ginzer, Franz Hladt sau Teofil Copaci au luat hotărârea de a întemeia un club sportiv.
Interviul din 1973 poartă semnătura lui Tiberiu Stama și notează că „am în fața un om cu păr platinat, care mai păstrează în ochi, la aproape 75 de ani, strălucirea tinereții”.
Acesta continuă spunând despre Grigore Grigoriu că „este un personaj cunoscut și respectat în marea familie rapidistă: primul căpitan al echipei de fotbal”.
„Am fost o mână de muncitori de la Atelierele Grivița, care am năzuit să facem o echipă”
- Vă mai amintiți începuturile fotbalului feroviar?
- Adică anul 1923? Cum să nu! Am fost o mână de muncitori de la Atelierele Grivița, care am năzuit să facem o echipă. N-a fost o treabă prea ușoară, dar când există unire se poate. Primul nostru președinte, maistrul Teofil Copaci, s-a arătat la fel de ambițios ca și noi, ne-a ajutat să ieșim pe „federație” cu 11 jucători unul și unul!
- Ce a însemnat debutul în competiții?
- N-am participat în primii ani la un sistem competițional, ci jucam numai meciuri amicale. Unul din primele, l-am avut cu faimoasa echipă a Chinezului. Am condus-o cu 3-2, după care ni s-a refuzat un 11 metri. La perspectiva înfrângerii, adversarii noștri au început să joace tare. Rezultatul, ne-au scos 4 oameni din joc, fundașii și doi halfi.
Am trecut în apărare, singur, aproape că am dublat portarul, dar până la urmă n-am putut opri... bombardamentul celor de la Chinezul. S-a terminat 3-4 pentru ei, după un meci într-adevăr dramatic, cum adesea remarcă colegii dvs...
„Amărăciunea eșecului oricum trece”
- Când considerați că a atins Rapidul apogeul activității sale?
- Au fost mai multe asemenea momente. În '34, de pildă, când a bătut pe Ripensia cu 6-5 și a cucerit pentru a 3-a oară Cupa României. Apoi în '37, anul victoriei incredibile de pe Giulești, 4-0, în fața lui Ujpest. După aceea, în 1967, la Ploiești, primul titlu divizionar. Vor mai fi fost și altele...
- Ce ați admirat și admirați la băieții de la Rapid?
- Faptul că știu să câștige și să piardă, manifestând de fiecare dată aceeași franchețe. Chiar și atunci când joacă pe teren propriu. Cred că acest lucru este cel mai important pentru un sportiv. În fond, amărăciunea eșecului oricum trece, important este să rămână mesajul întrecerii de pe teren.
- Ați avut jucători preferați?
- I-am îndrăgit deopotrivă pe toți. Sigur, cei care mi-au oferit în plus unele satisfacții, prin joc elegant sau prin eficacitate, au trecut pe un plan prioritar. Îmi amintesc cu satisfacție de Bogdan, de Marian, de Filoti...
- Ce ați dori să le transmiteți acum, cu prilejul aniversării clubului, fotbaliștilor de la Rapid?
- Să joace nu numai pentru ei, ci și pentru cei din tribune. Fiindcă, înainte de a fi o dispută - o dispută prietenească, firește - fotbalul trebuie să rămână un spectacol.
Așa am gândit și acum 50 de ani, când am înființat prima garnitură a Rapidului (a CFR-ului cum se numea pe atunci), la fel gândesc și acum.
Nu accept ideea ca un jucător să stăruie în efortul lui de a păstra balonul, riscând să-l piardă, în loc să-l transmită unui coechipier liber, aflat într-o situație de a realiza profit pentru echipă.
Rapid, victorie la debutul oficial!
În sezonul 1932-1933, Rapid se înscrie în Divizia A, întâiul sezon al competiției în sistem divizionar.
Primul meci a fost pe 11 septembrie 1932, cu Ripensia Timișoara, câștigat cu scorul de 3-2, după ce giuleștenii au revenit de la 0-2.
Primul marcator din istorie a fost Francisc Boroș (52), care a reușit “dubla” șapte minute mai târziu, iar Attila (60-pen) a adus golul victoriei.
Întâia înfrângere a venit în martie 1933, 0-1 cu Șoimii Sibiu, însă la retur Rapid i-a scos din ghete pe ardeleni, 9-1!
Dacă vorbim de participarea în Cupa României, primul joc oficial s-a consemnat pe 1 aprilie 1934: România Cluj - CFR Rapid 1-2.
“Ceferiștii au înregistrat o victorie prețioasă după un match extrem de disputat”, notau ziariștii vremii. Golurile învingătorilor au fost semnate de Barbu (41) și de Cossini (71).
{{text}}