Campionate

Ancelotti anunță vestea pe care fanii lui Real Madrid nu voiau să o audă

Carlo Ancelotti // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore  —  Tuesday, 02 January 2024

Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid, a anunțat că formația blanco nu va transfera niciun fundaș central în ianuarie, deși Eder Militao și David Alaba vor absenta o perioadă lungă, ambii suferind accidentări grave.

Real Madrid s-a bazat în mare parte din acest sezon pe doar 3 stoperi de meserie, Eder Militao accidentându-se grav la genunchi chiar în prima etapă de campionat. Recent, de aceeași accidentare, ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la genunchi, a avut parte și David Alaba, singurul fundaș central de picior stâng de la Real.

Liderul din La Liga a rămas astfel cu doar 2 stoperi, Antonio Rudiger și Nacho Fernandez, dar nu va transfera pe nimeni în ianuarie, conform anunțului făcut astăzi de antrenorul Carlo Ancelotti.

Carlo Ancelotti anunță că Real Madrid nu va transfera fundaș central

„În acest moment nu ne gândim să transferăm un fundaș central. Avem doi stoperi accidentați, dar avem alți 2 în care avem încredere și alți jucători care pot apărea acolo în situații de urgență și să se descurce bine, precum Tchouameni și Carvajal.

Repet, nu vom transfera pe nimeni”, a transmis Ancelotti, conform MARCA, înaintea meciului cu Mallorca, programat miercuri, 3 ianuarie, ora 20:15.

La cel mai recent meci al echipei, 1-0 cu Alaves, în centrul defensivei au jucat Rudiger și Nacho. După eliminarea celui din urmă, lângă Rudiger a coborât Aurelien Tchouameni, închizător de meserie.

Carlo Ancelotti: „Sunt foarte fericit să rămân alți 2 ani la Real Madrid”

Referitor la faptul că și-a prelungit contractul cu Real Madrid până în vara lui 2026, Ancelotti a spus:

„Sunt foarte fericit pentru prelungire, a fost o negociere simplă, eu și președintele am ajuns la un acord. Sunt foarte fericit să rămân alți 2 ani la Real Madrid. Faptul că clubul a dorit să continue alături de mine valorează mult.

Am spus mereu că nu mă grăbesc, dar clubul a decis să facă acest pas acum pentru că a fost mulțumit de munca mea. Dacă prelungirea în acest punct al sezonului este un succes, nu știu să vă spun. Aici, succesul înseamnă să câștigi meciuri, și vom încerca să continuăm să o facem”.

Carlo Ancelotti: „Am fost în contact cu președintele Federației Braziliene”

Antrenorul italian a admis că a discutat cu fostul președinte al Federației din Brazilia, Ednaldo Rodrigues, să preia Selecao:

„Realitatea este că am fost în contact cu echipa Braziliei, cu președintele Federației, Ednaldo Rodrigues, căruia îi mulțumesc pentru apreciere și pentru interesul de a mă angaja. Asta m-a făcut foarte mândru, dar totul a depins de decizia lui Real Madrid.

În cele din urmă, ce mi-am dorit întotdeauna a fost să rămân la Real Madrid. Nu știu dacă Brazilia mă va mai vrea în 2026 sau dacă cei de acolo sunt încântați de decizia mea”.

Tot din La Liga: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.